1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Austeritate necesară? Sau pudibonderie?

16 august 2011

Că relaţia amoroasă cu o tânără de 16 ani l-a costat pe politicianul creştin-democrat din Schleswig-Holstein Cristian von Boetticher retragerea din toate funcţiile nu conteneşte să-i uimească pe comentatorii germani.

https://p.dw.com/p/12H7j
Christian von Boetticher, CDU, s-a retras din politică după o relaţie cu o tânără de 16 aniImagine: dapd

Care se mai ocupă intens şi de stabilizarea zonei euro, analizând, în ajunul summitului Merkel-Sarkozi, virtuţile puţine şi dezavantajele numeroase ale ideii de obligaţiuni europene, ca instrument de redresare a zonei euro.

Din unghiul ziarului Heilbronner Stimme, von Boetticher s-a văzut nevoit să-şi ia adio de la funcţiile sale de preşedinte al Uniunii Creştin-Democrate din landul Schleswig-Holstein, şi de şef al grupului parlamentar CDU, în special din pricina momentului delicat prin care trece partidul său.

Fiindcă Uniunea Creştin-Democrată, scrie ziarul, se sforţează pe moment să-şi regăsească profilul conservator. Ziarul scoate însă în evidenţă, pe de altă parte, că, în pofida acestor eforturi de a se redefini, principalul partid guvernamental german nu-şi poate permite să arunce pe fereastră prea multe tinere talente politice de felul lui Boetticher.

La fel apreciază lucrurile Westfalen-Blatt, care vede viitorul conservatorilor germani în culori sumbre.

Handelsblatt din Duesseldorf îl critică pe von Boetticher, care ar fi confundat Facebook şi Twitter „cu o bursă a inimilor însingurate, contravenind ambiţiei CDU de a constitui ultimul mare partid popular german, o formaţiune în stare să îmbine tradiţia cu modernitatea”.

Alţi analişti, în special de stânga, sunt de-a dreptul necruţători cu şefia Uniunii Creştin - Democrate, vehiculând teorii ale conspiraţiei şi prezumtive responsabilităţi ale şefei CDU, Angela Merkel.

„Cine a vrut oare să înmormânteze cariera politică a lui von Boetticher?” - se întreabă, de pildă, Financial Times Deutschland, care constată că „nu e clar dacă Merkel s-a aflat în spatele demontării colegului ei de partid din Schleswig-Holstein dar că, în orice caz, cancelarul n-a intervenit” ca să-i scoată castanele din foc.

Şi la dreapta spectrului politic, Frankfurter Allgemeine Zeitung îi vede pe autorii debarcării lui Boetticher în rândul conservatorilor germani. Fiindcă, dat fiind libertinajul promovat de stânga, în campania electorală care va preceda scrutinul regional de peste nouă luni, opoziţia nu l-ar fi putut ataca pe tânărul creştin-democrat pentru moravurile sale sexuale.

Ca pentru a da dreptate ziarului conservator, Frankfurter Rundschau dă glas unei larg răspândite temeri ale stângii europene, regretând că von Boetticher ar fi devenit victima unei pruderii sexuale de tip american.

În ce priveşte obligaţiunile europene, părerile analiştilor sunt foarte împărţite. În genere cei de stânga le favorizează, argumentând că ar constitui un mijloc bun de ieşire din criză, întrucât ar ajuta economiilor mai slabe şi mai înglodate în datorii din zona euro de a-şi procura împrumuturi la dobânzi acceptabile.

În răstimp, analiştii conservatori le resping categoric, subliniind că nu poate fi bine să se slăbească economiile puternice din zona euro, fără să se remedieze, prin reforme şi pachete de austeritate, defecţiunile celor neperformante.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident