1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Austria pune soldaţi la dispoziţia Macedoniei

dw/vd24 februarie 2016

Guvernul austriac a anunţat consolidarea controalelor la frontiere de-a lungul rutei balcanice. Politica germană a fost aspru atacată.

https://p.dw.com/p/1I19K
Imagine: picture-alliance/epa/C.Bruna

Guvernul de la Viena poate lua în calcul, pe fondul crizei refugiaților, o implicare a forțelor sale armate în străinătate. "Austria susţine consolidarea controalelor de frontieră de-a lungul rutei balcanice și în acest sens va sprijini Macedonia cu soldaţi", a declarat ministrul austriac al Apărării, Hans Peter Doskozil, înainte de o întâlnire cu câțiva miniștri din țările balcanice. O delegație a acestui minister se află deja la faţa locului în scopul de a clarifica nevoile autorităților macedonene.

Ministerele de Interne şi Externe din Austria au invitat la Viena, în această miercuri, 18 miniștri din țările balcanice, pentru a discuta despre oportunitatea unor acțiuni comune. Pe ordinea de zi a summitului Balcanilor de Vest s-au aflat lupta împotriva traficanţilor de persoane și extremiștilor, precum și gestionarea frontierelor. Macedonia joacă un rol esenţial în planurile austriece de reducere a valului de migranţi. "Este important să oprim fluxul de refugiați pe ruta balcanică", a declarat ministrul de Interne, Johanna Mikl-Leitner la începutul unei întâlniri cu miniștri din nouă țări.

Deși interesul de a găsi o soluție europeană este încă ridicat, atâta timp cât nu există un sistem bine pus la punct de înregistrare a refugiaţilor în Grecia, iar distribuția la nivel european şi colaborare cu Turcia nu funcţionează, vor fi puse în aplicare măsuri naționale, a explicat Doskozil.

Începând de luni, la granița sudică a Austriei, numărul de soldați a fost suplimentat de la 450 la 1450. Coaliția de guvernământ de la Viena a decis în toamna anului trecut să trimită până la 2200 de soldați pentru a face față situației de la frontieră.

În Europa de Sud-Est și în Austria există o mare incertitudine cu privire la ceea ce s-ar putea întâmpla dacă Germania decide să abandoneze "politica porţilor deschise".

Ministrul austriac de Externe, Sebastian Kurz, a cerut încă o dată un mesaj clar din partea Berlinului. Într-un interviu cu tabloidul "Bild", oficialul austriac a declarat că aşteaptă din partea Germaniei "să precizeze dacă mai este dispusă sau nu să primească refugiați. Şi, dacă da, câţi". Recent, guvernul federal a asigurat autorităţile din Grecia că granițele pot rămâne deschise și a respins o închidere a frontierelor în Macedonia.

Österreich Grenze Slowenien Spielfeld Grenzzaun Grenzer
Imagine: Getty Images/AFP/J. Klamar

"Austria a avut anul trecut de două ori mai multe cereri de azil pe cap de locuitor decât Germania", a declarat şeful diplomaţiei austriece. "Acest lucru nu se va întâmpla şi a doua oară", a completat acesta, referindu-se la motivele care stau la baza politicii Vienei în privinţa refugiaţilor. Prin introducerea de noi plafoane pentru refugiaţi, recte solicitanții de azil, Viena speră să se producă un "efect de domino" pe ruta balcanică.

Referendum în Ungaria

În context, autoritățile din Ungaria au decis să organizeze un referendum în legătură cu cotele pentru refugiați. Anunțul a fost făcut de premierul maghiar, Viktor Orban.

Orban a explicat că valul de refugiați ar putea modifica harta etnică, religioasă şi culturală, atât în Ungaria, cât și în Europa.

“Guvernul răspunde unui sentiment public. Suntem de părere că acceptarea cotelor de refugiați fără consultarea poporului ar fi un abuz de putere”, a explicat Orban, într-o conferință de presă. Premierul maghiar nu a precizat când ar putea avea loc referendumul.

Guvernul condus de Viktor Orban a respins de la bun început cotele de refugiați solicitate de autoritățile europene.