Autodenunţul ca salvare

Conform informaţiilor apărute în presa germană, Schwarzer s-a autodenunţat încă de anul trecut, când a recunoscut că nu a transmis în mod corespunzător, la fisc, informaţiile privind dobânzile unui cont pe care îl deţine într-o bancă elveţiană.

Contul din Elveţia, spune Schwarzer, a fost deschis în anii '80, pe vremea când aceasta se gândea în mod serios să părăsească Germania. Spre deosebire de cazul Hoeneß, împotriva cunoscutei militante feministe nu va fi demarată urmărirea penală. Autodenunţul ei, spun autorităţi judiciare, a fost complet, iar suma datorată statului german, aproximativ 200.000 de euro, ar fost returnată integral.

Elveţia este considerată de multă vreme un paradis fiscal, în care oamenii bogaţi încearcă să îşi ascundă o parte din avere, eludând, astfel, fiscul german. De ce sunt, deci, atât de oripilaţi germanii de fapta lui Schwarzer?

Cunoscuta feministă, astăzi în vârstă de 71 de ani, reprezintă de multă vreme vârful de lance în lupta pentru drepturile femeilor.

Redactor-şef al revistei feministe Emma şi invitată aproape permanentă în multe emisiuni televizate, în care a dezbătut cu neobosit aplomb subiecte referitoare la diferenţele salariale între bărbaţi şi femei, Schwarzer a ajuns să aibă statut de instanţă morală. Anvergura sa publică a determinat-o, nu de puţine ori, să atace puternic orice opinii contrare propriilor sale viziuni despre bunul mers al societăţii.

Imaginea ei este, însă, acum, puternic şubrezită

De altfel, nici reacţia Alicei Schwarzer la dezvăluirile apărute în publicaţia Der Spiegel, nu a fost cea mai indicată. Pe blogul personal, aceasta a catalogat informaţiile apărute în presa centrală drept "instigare la omor".

Nu puţini observatori din presa germană au afirmat că, negând evidenţele, Schwarzer a refuzat să îşi recunoască fapta. Şefa ecologiştilor din Bundestag, Katrin Göring-Eckardt, a declarat, în context, că în loc să se victimizeze, învinuita ar trebui să admită că a comis o greşeală.

Sugerându-i comportamentul cel mai indicat în atare condiţii, criticii lui Schwarzer i-au amintit acesteia de Margot Käßmann, care a demisionat din fruntea Bisericii Evanghelice din Germania, după ce, în urma unui control de rutină al poliţiei, s-a stabilit ca a condus sub influenţa alcoolului. Käßmann nu doar că a recunoscut că a greşit, însă şi-a cerut scuze în mod public pentru gestul ei, reuşind să recâştige o bună parte din respectul pierdut.

Tocmai de aceea, o parte a politicienilor germani subliniază importanţa recunoaşterii faptei, fără a evita să afirme, concret, că autodenunţul te scapă de urmărirea penală.

Criticii culantei prevederi legale afirmă, în schimb, că evaziunea fiscală este singurul delict de ale cărui urmări legale poţi să te aperi cu ajutorul autodenunţului, ceea ce nu este valabil în cazul consumului de droguri sau al furtului. "Trebuie, totuşi, să ne gândim dacă garanţiile oferite de autodenunţ mai sunt conforme cu vremurile actuale", a declarat vice-preşedintele grupului parlamentar al social-democraţilor din Bundestag, Hubertus Heil.

De altfel, atât preşedintele formaţiunii social-democrate, cât şi ministrul de finanţe din Renania de Nord-Vestfalia, Norbert Walter-Borjans, de asemenea membru important al SPD, s-au pronunţat pentru înăsprirea legii în ceea ce priveşte evaziunea fiscală, cu precădere când este vorba de sume mari de bani.

Walter-Borjans a declarat că "excepţiile trebuie făcute doar în cazurile care implică sume mici. În celelalte, fiind vorba de mulţi bani, nu se poate presupune că e vorba de o greşeală, ci de premeditare".

Creştin-democratul Norbert Barthle, finanţist de meserie, a răspuns nuanţat, subliniind importanţa autodenunţului. "Câtă vreme există paradisuri fiscale, autodenunţul este singura cale prin care statul îşi recuperează banii care i se datorează".