"Autostrăzile lui Hitler" - praf în ochii poporului

Era imaginea care a împânzit ziarele vremii, mai ales pe cele din zonele în care au fost construite părţi din "autostrada Reich-ului". Dar această înscenare era numai praf în ochii cetăţenilor. Începerea lucrărilor sau inaugurarea autostrăzilor au fost sărbătorite în alte împrejurări, cu alţi actori. Numai că mulţimea n-avea habar.

O schimbare de atitudine stranie căci, în urmă cu numai câţiva ani, o mare parte din Partidul Naţional-Socialist al Muncitorilor (NSDAP) şi comuniştii au sabotat construirea aşa-numitelor "piste din plăci de beton". Proiectul ar fi servit "numai intereselor aristocraţilor bogaţi şi capitaliştilor evrei", au argumentat naziştii. Negocierile politice în vederea finanţării proiectului nu au mai avut loc. Naziştii au descoperit utilitatea autostrăzilor abia în 1933, când a venit Hitler la putere.

Până în 1929, construirea autostrăzilor a fost împiedicată de criza economică şi de lipsa capitalului. Germania era doborâtă din cauza şomajului masiv, a inflaţiei galopante şi a despăgubirilor de război (după Primul Război Mondial). Singurul care a reuşit să finanţeze o bucată de autostradă a fost Konrad Adenauer, pe atunci primar al oraşului Köln.

Tronsonul între Köln şi Bonn, actuala A555, avea 20 de kilometri şi a fost dat în folosinţă la jumătatea anului 1932. Viteza maximă admisă pe autostradă era de 120km/h, deşi majoritatea autoturismelor atingeau pe atunci cel mult 60km/h. La vremea aceea, în regiunea din jurul oraşului Köln se desfăşura cel mai mare trafic rutier din Germania.

La şase luni de la inaugurare, naţional-socialiştii - instalaţi între timp la putere - au clasificat autostrada ca drum naţional. Astfel puteau deveni ei primii care au construit o şosea de mare viteză în Germania.

Hitler îşi băga nasul peste tot

În 1909, câţiva industriaşi şi cetăţeni de vază pasionaţi de maşini, reuniţi într-o asociaţie, s-au angajat în realizarea unui drum pe care maşinile să poată circula fără praf, fără bălegar de cai, fără căruţe şi pietoni. În 1913, la Berlin, au început lucrările la aşa-numita "stradă pentru maşini şi antrenament" - pe scurt: AVUS. Preconizată era construirea unui tronson de 17 kilometri.

Dar banii au ajuns numai pentru 10 kilometri de drum. Primul Război Mondial a întrerupt lucrările. După conflagraţie, autostrada de la porţile Berlinului a servit ca pistă de testare a maşinilor sport şi ca loc de desfăşurare a curselor.

În 1926, asociaţia şi-a propus crearea unei autostrăzi care să străbată întreaga ţară, de la Hamburg la Basel via Frankfurt. Iniţiativa "HaFraBa" s-a lovit la început de refuzul naziştilor. După venirea lui Hitler la putere, planurile proiectului au fost preluate parţial iar numele asociaţiei a fost schimbat în "Societatea pentru pregătirea autostrăzilor Reich-ului".

Istoricii din ziua de azi spun că Adolf Hitler nu a realizat decât saltul Germaniei către mobilitate. În orice caz, Führer-ul a ştiut să-şi asigure puterea şi să farmece o naţiune întreagă cu "ideea sa", ce părea atunci trăznită: autostrada.

Era clar că puţini germani îşi permit să folosească aceste şosele, fiindcă puţini aveau maşini. Dar, propaganda nazistă insista pe mobilitatea întregii comunităţi, nu numai pe a celor avuţi. Astfel s-a născut ideea autoturismului "Volkswagen" (maşina poporului).

Anual urmau să fie inauguraţi 1000 de kilometri de autostradă. Aşa ordonase Hitler. În 1934, liderul nazist îşi anunţa intenţia de reducere a şomajului prin crearea unor noi locuri de muncă la străzile de mare viteză. Şantierele la autostrăzi ar fi trebuit să asigure 600.000 de locuri de muncă. În perioada de maximă activitate au existat 120.000 de joburi.

Construirea autostrăzilor a însemnat boli, foamete, mizerie, moarte. Grevele s-au ţinut lanţ iar liderii protestelor au fost trimişi în lagăre de concentrare. Dar aceste poveşti de groază nu ajungeau niciodata la urechile opiniei publice.

Mit şi realitate

În decursul anilor, cea mai mare parte a forţei de muncă a devenit activă în industria de armament şi muniţie - aflată pe atunci în perioada de înflorire. Producţia de tancuri, puşti sau grenade a scos oamenii din şomaj, nu autostrada lui Hitler.

Pe şantierele de autostrăzi au fost trimişi şi siliţi să muncească prizonieri şi evrei. Foştii constructori calificaţi luptau pe front. În 1941, fuseseră finalizaţi 3800 de kilometri de şosea. Între 1941 şi 1942, lucrările la autostrăzi au fost sistate. Începând din toamna anului 1934, din cauza traficului redus, autostrăzile au putut fi folosite şi de către biciclişti.

Propaganda nazistă a întreţinut mitul autostrăzilor lui Hitler. Trist, dar şi în ziua de azi sunt oameni care mai văd în Hitler eroul care a făcut posibilă apariţia acestora. Imaginile cu muncitori destoinici care asudă din greu pe şantiere pentru mobilitatea poporului au marcat o întreagă generaţie de germani. Naziştii şi-au atins scopul.