Avantajul lui Băsescu

În timp ce alegerile bat la uşă, guvernul Boc stă să cadă, iar sindicaliştii din sectorul public protestează împotriva unei legi unice de salarizare menite să redreseze bugetul cronic deficitar al ţării, România traversează un moment istoric.

Pentru prima dată din 1989 încoace, un guvern, proaspăt delestat de componenta sa PSD-istă, a trecut la înlăturarea efectivă a uneia din nedreptăţile majore făcute de regimul comunist.

Propunerea de asumare a răspunderii guvernamentale pentru o nouă lege a sistemului de pensii ar fi putut lesne duce la lichidarea sfruntatelor pensii speciale ale foştilor securişti şi nomenclaturişti şi contribui în mod hotărâtor, pe de o parte, la redresarea bugetului public românesc. Pe de alta, validarea acestei legi ar fi sporit sensibil popularitatea PDL şi a preşedintelui Băsescu, promovând decisiv realegerea sa în funcţia supremă.

E ştiut că nedreptatea ceauşistă în domeniul pensiilor a fost perpetuată timp de două decenii de executivele postceauşiste, controlate direct sau indirect de nereformata formaţiune a lui Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Mircea Geoană.

Or, aflată în faţa decisivului test electoral prezidenţial din noiembrie, tabăra anti-băsesciană s-a văzut obligată să reacţioneze. Această tabără, care, după ieşirea PSD din alianţă, constituie din nou majoritatea parlamentară, nu poate, fireşte, tolera cu mâinile în sân amplificarea simpatiei pentru actualul şef al statului.

La fel de puţin poate ea admite demobilizarea propriului său segment nomenclaturist din electorat ori auto-debarcarea, prin acceptarea reducerii parlamentului la dimensiuni fireşti.

Astfel se explică reacţiile furibunde ale lui Mircea Geoană şi ale noi-vechilor săi aliaţi din PNL la cele două propuneri – prezidenţială şi guvernamentală – care vizează referendumul pentru desfiinţarea Senatului şi eliminarea pensiilor speciale.

Tactic extrem de abile, din unghi electoral, în măsura în care sunt de natură să reconsolideze sensibil susţinerea acordată PDL şi lui Băsescu de alegătorii de centru-dreapta, demersurile preşedintelui şi ale guvernului Boc II au prins pe picior greşit şi au dezechilibrat grav opoziţia.

Aflat în evidentă pierdere de viteză, PSD a replicat nervos şi umoral. La stânga spectrului politic s-a cerut suspendarea din funcţie a preşedintei Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, învinuită pentru o imaginară greşeală procedurală.

Concomitent, i s-a refuzat guvernului şansa de a-şi asuma răspunderea pentru reformarea sistemului de pensii. S-a luat decizia înlăturării guvernului înaintea acestui act de asanare a României postcomuniste.

În plus, reprezentanţii PSD şi PNL şi-au reiterat acuzele cele mai fanteziste la adresa preşedintelui, şeful statului fiind calificat din nou, fără vreun temei faptic, drept "dictator".

Adrian Năstase bunăoară a deplâns deposedarea de putere a parlamentului. Or, fostul lider PSD-ist îşi datorează libertatea tocmai puterii ieşite din comun a forului legislativ, un parlament care a refuzat în repetate rânduri să-i ridice imunitatea parlamentară, în ciuda credibilităţii acuzelor de corupţie formulate ani la rând împotriva fostului premier.

În aceste condiţii un scrutin legislativ anticipat pare să nu mai poată fi evitat. Tactic, tabăra prezidenţială s-a dovedit în ultimele două săptămâni net mai bine pregătită decât adversarii ei. În ce măsura însă Băsescu şi PDL vor reuşi să convertească acest plus de inteligenţă politică într-un avantaj electoral concret va depinde până la urmă de capacitatea premierului şi preşedintelui de a risipi confuzia întreţinută în mass-media de reprezentanţii opoziţiei.

Autor: Petre M. Iancu

Redactor: Ovidiu Suciu