1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

„Avem nevoie de o cooperare şi mai strânsă“

15 iulie 2009

La München a început marţi (14.07.09) aşa-numitul "Dialog de la Sankt Petersburg" dintre Germania şi Rusia. Tema principală a ediţiei de anul acesta sunt căile de depăşire a crizei economice.

https://p.dw.com/p/Ipgv
Imagine: DW

În perioadele de criză se poate constata cel mai bine cât de valoroasă este încrederea reciprocă. Acest aspect a fost evidenţiat în toate discursurile rostite în deschiderea celei de-a noua ediţii a Dialogului de la St. Petersburg. Vicepremierul rus, Victor Subkov, a comparat Forumul cu un pom roditor, ale cărui rădăcini au devenit în primii opt ani suficient de profunde încât acum să poată da roade.

Co-preşedintele german al forumului, Lothar de Maizière, a subliniat la rândul său : „Dialogul de la St. Petersburg este un exemplu foarte bun şi extrem de util pentru a ilustra ce se poate înfăptui pe baza încrederii mutuale".

O istorie comună şi parteneriatul pentru modernizare

Anul acesta se discută, între altele, proiectul unui manual comun de istorie. O iniţiativă complicată în contextul în care guvernul de la Moscova a instituit o comisie de istorie însărcinată să-i reducă la tăcere pe istoricii care susţin opinii neconforme cu versiunea oficială.

Lothar de Maiziere
Lothar de Maizière (CDU)Imagine: picture-alliance/ dpa

Alt obiectiv important al platformei de dialog este consolidarea parteneriatului încheiat la ediţia precedentă a forumului. „Parteneriatul germano-rus pentru modernizare este una din temele centrale ale acestui dialog", a declarat ultimul prim-ministru al fostei RDG, Lothar de Maizière, precizând în continuare că "nucleul acestui parteneriat se constituie din cooperarea în acele domenii în care se decide viitorul nostru comun. Anume în domeniul chestiunilor ce definesc statul de drept, dar şi în învăţământ, în domeniul ştiinţei, al sănătăţii şi, în cele din urmă, în problema exploatării eficiente a resurselor energetice. Acest dialog nou este menit să pună bazele unui nou capitol în cadrul cooperării germano-ruse", a declarat preşedintele german al forumului, Lothar de Maizière.

Motto : "Soluţionarea crizei"

Criza financiară era cât pe ce să strice socotelile organizatorilor "Dialogului de la St. Petersburg". Forumul a putut avea loc doar pentru că, în ultimul moment, oraşul München s-a oferit să-l găzduiască, preluând şi o parte din costuri. Astfel, dialogul a putut fi continuat în condiţiile obişnuite, anul acesta sub un motto foarte potrivit : "Căi de soluţionare a crizei".

Bavaria este în mod special interesată de aprofundarea relaţiilor economice bilaterale, a declarat la inaugurarea reuniunii premierul de land, Horst Seehofer. O treime din companiile germane care-şi desfăşoară activitatea economică în Rusia provin din Bavaria.

Tocmai această criză ne demonstrează cât de importantă este o cooperarea strânsă între ţările noastre. Şi cred că în viitor vom avea nevoie de o colaborare şi mai intensă. În acest scop am creat în ultimii ani o bază excelentă a încrederii şi a respectului reciproc".

Miercuri, 15 iulie, se va discuta la München în diferitele grupuri de lucru şi despre managementul de criză. Vice-premierul Rusiei, Victor Subkov, a elogiat eforturile comune de a soluţiona criza economică şi financiară globală. Cele două ţări nu încearcă să se salveze una pe spinarea celeilalte, ci îşi unesc eforturile pentru a face faţă împreună provocării globale, a spus acesta.

Reuniune bilaterală la vârf

Medwedew mit Angela Merkel
Cancelarul federal, Angela Merkel şi preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, la ediţia precedentă a Dialogului de la St. PetersburgImagine: picture-alliance/ dpa

Mâine, în ultima zi a Dialogului de la Sankt Petersburg, va avea loc şi o reuniune la vârf între cancelarul Germaniei şi preşedintele Rusiei. În cadrul acesteia, Angela Merkel şi Dmitri Medvedev vor semna mai multe acorduri bilaterale. Forumul germano-rus a avut cu siguranţă un rol foarte important în ceea ce priveşte iniţierea şi pregătirea acordurilor.

Cel mai concret rezultat al Dialogului de la Sankt Petersburg este, în opinia mea, faptul că a facilitat parteneriate şi chiar prietenii între participanţii din cele două ţări. Aceste lucruri ajută mult la rezolvarea aspectelor practice. Este mai simplu să ne adresăm unii altora. Chiar şi anumite diferende pot fi rezolvate rapid cu un simplu telefon", a declarat Thomas Kunze de la Fundaţia Konrad Adenauer, coordonatorul echipei de lucru a forumului consacrată problemelor politice.

Autori : Eva Corell/Ana-Maria Fischer-Dieskau
Redactor : Vlad Drăghicescu