1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

"Axa" Chişinău - Tiraspol nu va trece prin Bucureşti

Vitalie Călugăreanu, Chişinău18 februarie 2005

“Chişinăul nu agrează ideea includerii României în formatul de negocieri pentru soluţionarea problemei transnistrene”. Declaraţia aparţine liderului grupului parlamentar al comuniştilor Victor Stepaniuc şi a fost făcută după şedinţa de ieri a Parlamentului. Şi asta după ce preşedintele României a solicitat recent premierului britanic Tonny Blair şi preşedintelui rus, Vladimir Putin, să contribuie la implicarea României în soluţionarea crizei transnistrene.

https://p.dw.com/p/B1YU

Declaraţia lui Victor Stepaniuc, care este numărul doi în partidul condus de Vladimir Voronin, vine la mai puţin de o lună de la vizita la Chişinău a preşedintelui Traian Băsescu, vizită care se părea că a pus capăt confruntării politice dintre Bucureşti şi Chişinău. Mai mult decât atât, în semn de recunoştinţă pentru eforturile depuse în vedera îmbunătăţiri acestor relaţii, preşedintele moldovean i-a făcut un cadou omologului său român câteva mii de sticle cu vin din prestigioasele beciuri de la Cricova.

Victor Stepaniuc înţelege, însă, altfel prietenia cu noua conducere de la Bucureşti. L-am întrebat ieri dacă Chişinăul ar accepta iniţiativa preşedintelui Băsescu de a include România, alături de UE şi SUA în actualul format de negocieri în problema transnistreană. Şi iată ce răspuns am primit:

"Ţineţi minte că în ultimele luni noi am spus că nu am fi împotrivă ca România să devină parte la negocieri în problema transnistreană, deşi, dacă e să vorbim absolut sincer şi direct, nu ar..., nu am..., nu aşi dori... aşi spune că personal consider că nu ar trebui să participe, deoarece, indiscutabil, Ucraina, Rusia, deci populaţia aceasta de limbă rusă, minorităţi naţionale – într-un fel este argumentată participarea Rusiei şi Ucrainei la tratative. Rusia este argumentată şi din punctul de vedere că reprezintă una din marile puteri ale lumii şi dacă noi invităm la aceste tratative şi Uniunea Europeană, şi SUA – deci există o logică. România – ştiţi, asta-i foarte tangenţial ar fi participarea ei. Adică eu aş considera că nu este de dorit."

Liderul fracţiunii comuniştilor din Parlamentul de la Chişinău susţine, însă, că nu ar avea nimic împotriva includerii UE şi a SUA în formatul de negocieri, deoarece, spune el, aceste părţi au interese strategice în Republica Moldova.

"Deci eu vă spun că mai real, luând în consideraţie că acesta este un conflict regional, dar mai mult chiar, european de separatism – mai logică ar fi participarea Uniunii Europene - în primul rând a Uniunii Europene. Dar ţinând cont şi de interesele geostrategice ale SUA ca o supraputere a lumii contemporane, deci este logică şi participarea SUA. Deci, eu personal nu văd locul României. Noi putem fi satisfăcuţi numai că România are..., s-ar părea că are o poziţie foarte clară, şi este o poziţie pozitivă, este o poziţie pro-Republica Moldova în soluţionarea acestei chestiuni transnistrene şi e bine că ea s-a expus clar, dar cu participarea – aicia merită să ne mai gândim."

Nici preşedintele Voronin şi nici liderii celorlalte formaţiuni politice din Republica Moldova nu au comentat deocamdată declaraţia lui Victor Stepaniuc, menţionând că ar vrea mai întâi să o audă.