1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

BAA preia aeroportul Ferihegy

Maria Pascu19 decembrie 2005

Firma de logistică aeroportuară britanică BAA a câştigat licitaţia pentru preluarea aeroportului din Budapesta

https://p.dw.com/p/B2E4
Aeroportul Ferihegy are potenţialul de a deveni cel mai important nod de transport aerian din Europa de est
Aeroportul Ferihegy are potenţialul de a deveni cel mai important nod de transport aerian din Europa de estImagine: picture-alliance/dpa

Preţul de cumpărare a 75% din acţiuni se ridică la peste 1,2 miliarde de lire sterline, a afirmat conducerea BAA astăzi la Londra confirmând astfel anunţul Autorităţii Ungare de Privatizare de la sfârşitul săptămânii trecute.

„Contractul va asigura BAA controlul economic şi strategic asupra aeroportului ungar”, a mai subliniat conducerea firmei britanice.

Tranzacţia este cea mai amplă efectuată de BAA până în prezent şi cea mai importantă privatizare de până acum în Ungaria. Aeroportul Ferihegy din Budapesta înregistrează o creştere fără precedent în Europa centrală şi de est, iar experţii în domeniu estimează că Ferihegy va deveni principalul nod de transport aerian din regiune. Potrivit reprezentanţilor BAA, firma britanică intenţionează să crească numărul de pasageri ai aeroportului la peste 20 de milioane până cel târziu în 2010. În plus BAA doreşte să extindă terminalul central şi să susţină dezvoltarea gastronomiei şi comerţului în aeroport.