Bacul profesional: riscuri şi condiţii de reuşită

În opinia democrat-liberalilor, bacul profesional nu este decât un compromis electoral care ar putea deschide calea unor compromisuri şi mai grave pe viitor. Diferenţierea examenului de bacalaureat conţine cu siguranţă riscuri, dar, dacă dezbaterea din Parlament se limitează de fiecare dată la negaţii absolute şi limbaj de pamflet, nu se va realiza niciun progres niciodată.

A existat, cu siguranţă, o presiune socială puternică la care USL, în prag de alegeri, a fost receptivă propunând „o ieşire” pentru absolvenţii „fără ieşire”. Dar important este cum va fi pusă ideea în practică. Potrivit sistemului actual, mai mult de jumătate din absolvenţii a 12 ani de cursuri vor rămâne fără bacalaureat. Este o proporţie naturală de care legiuitorul ar trebui să ţină seama fără autoiluzionări „democratice”. Urmarea ar fi că, fără bacalaureat, aceşti tineri nu ar mai putea fi înscrişi, în mod normal, în nicio altă formă de educaţie sau pregătire profesională, ceea ce pare nedrept şi neconvenabil. De aceea s-ar impune ca, odată cu instituirea bacului profesional, să se precizeze filierele de învăţământ la care acest examen oferă acces.

Astăzi lucrurile s-au rezolvat cumva de la sine: şcolile post liceale primesc şi elevi fără bacalaureat ceea ce este iarăşi nefiresc. O şcoală medicală cu o misiune importantă, aşa cum este, de pildă, „Şcoala sanitară postliceală Carol Davila” din Bucureşti, va produce două feluri de absolvenţi: unii cu bacalaureat şi alţii fără bacalaureat. Dar nu este singurul exemplu: Câtă vreme nu există nicio interdicţie oficială, bacalaureatul va înceta să conteze cu excepţia nivelului universitar. Va fi în cele din urmă suficientă, peste tot, o adeverinţă de absolvire. Dar, în această perspectivă, ultimele clase de liceu rămân o simplă pierdere de timp pentru mai mult de jumătate din elevii României, iar bacul ar fi un fel de admitere la facultate. Bacul profesional ar reprezenta, în schimb, o a doua treaptă de selecţie, care ar pretinde la rândul ei concentrare şi efort şi ar fi răsplătită cu orizontul unei preţioase pregătiri profesionale.

Dar ca reforma să aibă efectele dorite, ar trebui ca şcolile post liceale să nu mai admită cursanţi fără bacalaureat, după cum ar fi necesar să existe şi o pregătire superioară tehnică de scurtă durată. Or, în România implementarea sistemului Bologna a dat totul peste cap. Astăzi nici universităţile nu îşi mai găsesc suflul normal şi nici facultăţile de scurtă durată nu mai există. Pe piaţa muncii s-a creat, de asemenea, o mare derută, căci absolvenţii primilor 3 ani ai noului sistem universitar nu ştiu dacă vor fi încadraţi ca absolvenţi de studii superioare sau de studii superioare de scurtă durată, aşa cum erau mai demult subinginerii, tehnicienii arhitecţi sau profesorii de şcoală medie.

În aceste împrejurări, orizontul bacului profesional nu este într-adevăr bine definit. El pare necesar, dar nu există încă un sistem de inserţie bine pregătit.

În sfârşit consecinţele pe termen lung sunt greu de anticipat. În Franţa, de exemplu, bacul profesional instituit în 1985 este considerat un eşec, deoarece locurile care îi erau în principiu destinate în şcolile de pregătire tehnică de scurtă durată au început să fie ocupate de cei cu bacul general. Tinerii mai bine pregătiţi nu mai merg ca înainte la universitate, preferând o formaţie pe termen scurt care le oferă mai multe şanse de inserţie profesională. Iar scandalul este că deţinătorii bacului profesional se duc, în lipsă de alternative, la universitate. Este o inversare de situaţie care stânjeneşte pe toată lumea.

În România criza sistemului de educaţie nu este deloc mai puţin gravă, dar are aspecte diferite. Aici sistemul universitar a fost deja distrus de asaltul tinerilor fără pregătirea necesară, aşa încât mai rău de atât nu se poate. Aici nimeni nu mai are dreptul să invoce democratizarea educaţiei, deoarece s-a ajuns oricum la o permisivitate totală. De aceea, bacul profesional ca să reuşească ar trebui gândit nu ca o nouă relaxare, ci, dimpotrivă, ca o nouă sită, ca o nouă selecţie, diferită de prima, dar, în felul ei, nu mai puţin exigentă.