Balamucul istoriei

„Fusese o agresiune pe cât de brutală pe atât de perfidă şi suprinzătoare, cea declanşată de Nae Ionescu” asupra emulului său, Mihail Sebastian, nota sâmbătă un ziar german. „Iosif Hechter, eşti bolnav, pentru că nu poţi altfel”, îi scria în anii 30 Nae Ionescu prietenului său brăilean în prefaţa pe care chiar autorul cărţii „De 2.000 de ani” i-o ceruse mentorului său filosof. În urma atacului antisemit al lui Nae Ionescu Mihail Sebastian avea să se regăsească în miezul unui coşmar, „vânat de dreapta ultranaţionalistă, dar criticat şi de coreligionarii săi evrei”, pentru lipsa de demnitate de a insista asupra publicării prefeţei solicitate cândva lui Nae Ionescu. Sub titlul, „Dintr-un balamuc” şi semnătura lui Malte Herwig, Frankfurter Allgemeine Zeitung publică în ediţia sa din weekend o amplă şi foarte elogioasă cronică a „Jurnalului” lui Sebastian, ţinut între 1935 şi 1944, jurnal apărut recent în traducere germană. Cartea lui Sebastian, publicată postum în România anilor 90, promite să ai aibă un enorm succes în Germania. Cronica ziarului din Frankfurt reia viaţa cotidiană de coşmar, descrisă în jurnal, dimpreună cu rinocerizarea progresivă a elitei intelectuale bucureştene, a unora din cele mai luminate minţi româneşti (Eliade, Cioran), alunecarea lor şi a societăţii în demenţa legionaro-fascistă şi izolarea tot mai accentuată a unui autor care, fără să-şi piardă vreodată busola morală, sau generozitatea faţă de prietenii care-l trădează, se vede respins ca "neromân" şi izbuteşte abia sub loviturile tot mai necruţătoare ale destinului să-şi regăsească, încetul cu încetul, identitatea evreiască şi liniştea sufletească.

Ampla cronică a jurnalului lui Sebastian a fost tipărită de ziarul conservator german în contextul unei preocupări publicistice germane cu nazismul şi războiul mondial mai intensă decât oricând.

Intre memorie - una fracturată pe linia fostei cortine de fier - şi actualitate, între amintirea ororii celui de-al doilea război mondial, urmările lui diferite în est şi în vest şi extinderea democraţiei propusă de preşedintele american Bush ca garanţie a viitoarei stabilităţi şi securităţi globale pendulează azi comentariile apusene.

In peisajul presei germane converg analizele consacrate discursului rostit de preşedintele Horst Koehler la festivităţile prilejuite de aniversarea eliberării de nazism şi comentariile privind starea de spirit a majorităţii germanilor la 60 de ani după „demolarea civilizaţiei” de către regimul nazist. Şeful de stat german le-a cerut compatrioţilor săi să renunţe la iluzia posibilităţii încheierii socotelilor cu trecutul nazist şi să-şi întemeieze mândria naţională pe meritul obţinerii libertăţii după 1945 în vest, şi a cuceririi ei, după 1989, în est. Spaţii ample li se atribuie şi demonstraţiilor berlineze care au împiedicat duminică marşul câtorva mii de neonazişti decişi să afirme că în Germania s-ar practica minciuna şi autoculpabilizarea. „In nerozia lor fără limite, extremiştii de dreapta nu se mai fac bine”, observă în context Neue Osnabruecker Zeitung, semnalând că „a doua conflagraţie mondială rămâne reperul istoric esenţial în special pentru germani, care asociază finalul ei unei profunde ruşini”. Ziarul scrie: „vinovăţia naziştilor germani şi a ciracilor lor, consecinţele neomeniei şi delirului lor rasial, ale setei lor de putere totalitară şi ale energiei lor criminale rămân absolut incontestabile”.

Dar comentatorii apuseni relevă şi aspectul mai puţin plăcut pentru Rusia preşedintelui Putin legat de pompoasele festivităţi de la Moscova prilejuite de victoria asupra nazismului. „Rusia nu îndrăzneşte să înveţe din istorie”, regretă în context Sueddeutsche Zeitung din Muenchen, care aminteşte de pactul dintre Hitler şi Stalin şi de crimele totalitarismului sovietic înstăpânit asupra unei jumătăţi de Europă. Ziarul bavarez reliefează că, dacă sub Gorbaciov sau Ielţin, ruşii păreau s-o pornească spre admiterea propriilor greşeli istorice, sub Putin privirea Moscovei a rămas fixată unilateral şi exclusiv asupra eroismului „marelui război pentru apărarea patriei”.

Şi Handelsblatt din Duesseldorf reia acest punct de vedere evidenţiind „cât de mult noroc au avut occidentalii” cu ocupaţia americană, şi că, din unghiul de vedere al esteuropenilor, „fascismului numărul unul al naziştilor, i-a urmat fascismul numărul doi al sovieticilor”.

Observatorii abordează şi discursul mult mediatizat al preşedintelui american George Bush, care la Riga le-a cerut esteuropenilor iertare pentru „Yalta”. Comentatorii scot în evidenţă că declaraţia „s-a adresat în primul rînd Moscovei” şi refuzului lui Putin de a recunoaşte crimele sovietice. La Repubblica din Roma vede totuşi iţindu-se în poziţia lui Bush „pericolul unui nou fundamentalism”. Ziarul italian e de părere că, spre deosebire de pactul dintre Hitler şi Stalin, care a dezlănţuit războiul, conferinţa de la Yalta a pus bazele ONU şi a asigurat pacea dintre marile puteri, care a rezistat în ciuda războiului rece. Incât, ”dacă Roosvelt ar fi gândit atunci precum Bush acum, lumea ar fi plonjat într-un nou şi îngrozitor război mondial”, mai opinează cotidianul italian.