Balcanii de Vest şi "junioratul" european

Vest-europenii nu au dat dovada unui interes special faţă de Europa de Sud-Est. Dimpotrivă, este de părere Doris Pack, europarlamentar creştin-democrat, şefa delegaţiei legislativului comunitar pentru Balcanii de Vest: ”Când numai trei miniştri europeni participă la întâlnirile Pactului de Stabilitate iar reprezentanţii statelor din regiune sunt lăsaţi să discute între ei nu putem vorbi despre prea mult interes. Deşi securitatea noastră, în Uniunea Europeană, depind şi de bunăstarea regiunii Pactului”.

Lothar Altmann este coordonatorul direcţiei Europa de Sud-Est în cadrul Fundaţiei Ştiinţă şi Politică, observă dezinteresul manifestat şi de oamenii de afaceri. Ţările din regiune au nevoie încă de multe decenii de asistenţă economică pentru a se putea vorbi despre îndeplinirea criteriilor de la Copenhaga, fără de care o apropiere de Uniunea Europeană nu intră în calcul. Iar pentru a scurta perioada de aşteptare nu trebuie ocolite acele criterii ci găsite soluţii: ”Am putea să inventăm un fel de juniorat înaintea integrării depline, în momentul în care au fost atinse standardele comunitare”. O propunere interesantă dar care, la rândul ei, stârneşte fiori în regiune. În anul 2003, la Salonic, Balcanilor de Vest li s-a promis, ca obeictiv pe termen de aproximativ 15 ani, integrarea în Uniunea Europeană. Un ”juniorat” ar putea împinge, însă, termenul aderării. O părere împărtăşită şi de responsabilul pentru extinderea Uniunii din cadrul diplomaţiei de la Berlin, Peter Rondorf: ”Multe dintre cancelariile vest-balcanice ne roagă să nu le retrogradăm la stadiul Turciei. Noi le explicăm că, mai întâi, vor fi avansaţi la statutul Turciei, care este deja un candidat. Dar toate aceste dezbateri, legate de integrarea cu termen deschis, elegant spus parteneriate privilegiate, nu fac decât să încingă spiritele în regiune”.

Apropierea de Uniunea Europeană, în orice formulă, dezvoltă cooperarea în regiune. Privind, însă, spre experienţa internă din Bosnia şi Herţegovina sau din Kosovo, e limpede că nimic nu este simplu. ”O strategie de integrare pentru aceste entităţi statale nu este posibilă decât după ce vor învăţa să trăiască acolo împreună”, consideră fostul ministrul sârb de Externe, Goran Svilanovic, adăugând: ”Poate că sună cinic, dar cred că nu vor ştii să trăiască în pace alături decât după ce vor fi aflat cine a câştigat şi cine a pierdut războiul. În cazul Croaţiei, situaţia s-a lămurit. Noi suntem învinşii. În Bosnia sau Kosovo nu este nimic lămurit. Şi, cât timp situaţia va evolua astfel, încă vor mai exista speranţe de noi diviziuni, încă vor mai fi vehiculate concepte precum Albania Mare sau Kosovo Mare”. Ca şi Svilanovic, vicepremierul macedonean Radmila Sekerinska, sunt de părere că prioritară este clarificarea statusului provinciei Kosovo: ”Un status quo pare de multe ori soluţia cea mai simplă. În realitate este şi cea mai periculoasă. Uniunea Europeană trebuie să se decidă în privinţa statutului şi să îl discute atât la Priştina cât şi la Belgrad”.