1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ban Ki Moon cere ridicarea blocadei din Gaza şi oprirea colonizării

21 martie 2010

Ban Ki Moon a vizitat Fâşia Gaza pentru prima oară în ultimele 12 luni. El s-a aflat şi în Cisiordania, pentru a-şi face o imagine în legătură cu consecinţele politicii de colonizare promovate de guvernul israelian.

https://p.dw.com/p/MYZ9
Ban Ki Moon (dreapta), alături de preşedintele palestinian, Mahmoud AbbasImagine: picture-alliance/dpa

Secretarul general al ONU, Ban Ki Moon, a cerut în timpul vizitei sale în Fâşia Gaza ridicarea blocadei impuse de Israel acestei enclave. Izolarea acestei regiuni de la malul Mării Mediterane provoacă suferinţe umane inacceptabile, a spus Ban Ki Moon în oraşul Chan Yunis.

"Această politică este contraproductivă. Ea împiedică comerţul legal şi favorizează contrabanda. Subminează forţele moderate şi îi stimulează pe extremişti", a declarat cel mai înalt reprezentant al Naţiunilor Unite.

Ban Ki Moon, care s-a aflat în Gaza ultima oară la două luni de la încheierea războiului din regiune, a dat asigurări într-o conferinţă de presă improvizată în Chan Yunis că palestinienii sunt susţinuţi în eforturile lor de creare a unui stat independent de Cvartetul pentru Orientul Mijlociu.

Secretarul general a salutat anunţul guvernului israelian de a permite livrările de materiale de construcţii în Gaza, pentru proiecte de reconstrucţie ale ONU. Este vorba de reconstrucţia morilor de cereale distruse în război, de anumite proiecte de canalizare şi de construirea a 150 de locuinţe. Din nou, Ban Ki Moon:

"Chiar dacă această decizie israeliană este un pas pozitiv şi demn de laudă, cred că avem nevoie de mult mai mult. Această decizie este doar o picătură într-o găleată cu apă."

Ban Ki Moon a condamnat recentul atac al extremiştilor palestinieni cu rachete Kassam asupra teritoriului israelian şi a insistat că orice formă de violenţă este inacceptabilă.

În schimb, premierul israelian, Beniamin Netanjahu, a reiterat în timpul vizitei lui Ban că guvernul său nu va face nicio concesie în procesul de extindere a coloniilor din Ierusalimul de Est.

El a spus că a informat deja administraţia americană în legătură cu decizia sa şi a insistat că activităţile de construcţie la Ierusalim au acelaşi statut precum cele de la Tel Aviv.

Secretarul general al ONU i-a reamintit anterior preşedintelui israelian, Shimon Peres, că toate activităţile de colonizare în teritoriile palestiniene ocupate, inclusiv în Ierusalimul de Est, sunt ilegale.

Între timp, ciocnirile din ultimele zile din Cisiordania s-au soldat cu moartea a patru persoane. Duminică, trupele israeliene au ucis doi palestinieni în apropiere de oraşul Nablus.

Anterior, un palestinian de 16 ani fusese ucis de grănicerii israelieni, după ce acesta a aruncat cu pietre în direcţia lor. Un alt tânăr palestinian de 19 ani a murit în urma rănilor provocate de armata israeliană.

Autori: Clemens Verenkotte/Ovidiu Suciu
Redactor: Vlad Drăghicescu