1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Bani puţini pentru infrastructura est-europeană

Alina Kühnel27 aprilie 2004
https://p.dw.com/p/B2fw
Şi autostrazile germane ar trebui adaptate noilor condiţii de trafic
Şi autostrazile germane ar trebui adaptate noilor condiţii de traficImagine: AP

Infrastructura rămâne cea mai gravă problemă în noua formulă a Uniunii Europene. Pentru construirea de noi autostrăzi sunt necesare miliarde de euro, bani care lipsesc momentan din visteria comunitară. Potrivit unui studiu dat publicităţii ieri de către firma internaţională de consultanţă AT Kearny, cel puţin 200 de miliarde de euro sunt necesari pentru a aduce sistemul de şosele din est la nivelul celui occidental. Suma necesară pentru construcţia de autostrăzi şi căi ferate în perioada imediat următoare se situază în jurul valorii de 90 de miliarde de euro.

Întrucât susţinerea financiară din partea Uniunii Europene nu poate acoperi în totalitate necesarul actual, majoritatea guvernelor vor trebui să apeleze la finanţări din partea firmelor particulare, care au interes în această zonă.

Transportul de bunuri a crescut semnificativ în Europa Centrală şi de Est. Dacă în Germania sau Austria numărul camioanelor care circulă anual pe autostrăzi evoluază cu doar 5 procente, în Ungaria şi Polonia acest indice depăşeste pragul de 15 la sută.

Modelul finanţării din fonduri particulare este recomandabil însă doar pentru statele candidate la aderare, unde vor fi aplicate taxe de autostradă şi pentru autoturisme, taxe care nu există în Germania.