1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Bani, timp, burnout

16 martie 2010

Timpul şi banii sunt noţiuni care trasează cotidianul şi care revin cu insistenţă în comentariile din presa ultimelor zile.

https://p.dw.com/p/MUG5
Imagine: Bilderbox

Nici astăzi, banii nu rămân în afara abordărilor analiştilor din presa germană şi internaţională, fie că este vorba despre datorii, salarii sau despre politici financiare riscante.

"Grecia trebuie exclusă din zona Euro!" - susţine profesorul universitar Dirk Meyer în comentariul publicat la Berlin, de Tagesspiegel. Menţinerea Greciei în rândul ţărilor de circulaţie a monedei unice europene reprezintă un risc pentru toate părţile implicate, o idee pe care expertul german o detaliază cu cifre şi exemple. Previziunile sale nu sunt deloc încurajatoare: "efectele bombei sociale vizibile deja în Grecia s-ar putea extinde în statele riverane Mării Mediterane". Soluţia propusă de profesorul Meyer este de a combina ajutorul acordat guvernului elen cu excluderea Greciei din zona Euro.

Tot despre bani, sub formă de ajutor social acordat şomerilor, au discutat la Berlin social-democraţii germani. Şi concluziile i-ar putea bucura pe cei aflaţi încă în căutarea unui loc de muncă: "proprietăţile nu vor mai fi puse în balanţă, ajutor de şomaj va fi plătit până la 36 de luni, salariul minim pe oră va fi de 8,50 Euro", anunţă astăzi chiar pe prima pagină Die Welt.

SPD Zentrale Köln Logo
Imagine: AP

Schimbarea de poziţie anunţată de SPD se datorează şi apropierii partidului, care iniţial declarase război şomerilor, de formaţiunea politică a Stângii, se arată în finalul articolului căruia îi urmează un comentariu amplu pe această temă.

Rămânem pe aripa stângă a eşicherului politic, dar mergem la Zürich, via Paris, pentru a analiza cauzele eşecului înregistrat la alegerile locale din Franţa de partidul preşedintelui Sarkozy. "Stânga în avantaj" titrează astăzi Neue Zürcher Zeitung, relatând despre înfrângerea suferită în primul tur al scrutinului de partidul actualului locatar de la Elysee. "Socialiştii sunt învingătorii detaşaţi, dar, slaba prezenţă la vot, de sub 50 la sută, nu poate mulţumi pe nimeni".

Parisul atacă Berlinul

De la Paris sunt aruncate săgeţi către Berlin: partenerii europeni nu pot ţine pasul cu politica salarială germană. Frankfurter Allgemeine Zeitung prezintă concluziile întrunirii miniştrilor de finanţe de la Bruxelles, întrunire la finalul căreia finanţista şefă din guvernul de la Paris, Christine Lagard, a cerut Germaniei să-şi schimbe politica economică şi să-i ajute şi pe partenerii aflaţi în dificultate. Răspunsul Berlinului? Nu este corect ca cei care au trăit peste posibilităţi să arate acum cu degetul înspre cei care au reuşit să se menţină la suprafaţă, să supravieţuiască", declară ministrul de finanţe german Brüderle, citat de cotidianul publicat la Frankfurt.

Professor Dr. Miriam Meckel
Profesor Dr. Miriam Meckel,Imagine: DW

Tot despre supravieţuire, la propriu, într-o societate alienată, în care cariera dictează ritmul timpului vorbeşte astăzi, în partea de foileton a cotidianului bavarez Süddeutsche Zeitung, una din tinerele de succes din Germania, prof. Miriam Meckel. Numită purtător de cuvânt al guvernului din Renania de Nord-Westfalia şi devenită profesor universitar la vârsta la care mulţi sunt încă studenţi, ambiţioasa Miriam Meckel a urcat într-un ritm alert pe scara socială. Ascensiunea i-a fost oprită însă de semnalele transmise de propriul corp, semnale ignorate mult prea mult: burn-out sindrom, o afecţiune modernă, prea puţin cunoscută dar care loveşte tot mai mult în societatea modernă. Miriam Meckel vorbeşte cu curaj despre această afecţiune, de multe ori ascunsă, în "Scrisoare adresată vieţii mele." O scrisoare pe care mulţi tineri, din multinaţionalele din Germania, România sau de aiurea, ar trebui să o citească înainte de a fi prea târziu.

Autor: Alina Kühnel

Redactor: Robert Schwartz