1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Banii lui Gaddafi pentru rebelii libieni

6 mai 2011

Comunitatea internaţională adoptă o nouă tactică în relaţia cu Libia: cu miliardele din conturile îngheţate ale clanului Gaddafi vor fi finanţaţi rebelii din estul ţării.

https://p.dw.com/p/11Aes
Grupul Internaţional de Contact pentru Libia
Grupul Internaţional de Contact pentru LibiaImagine: picture alliance/dpa

Cum poate fi transformat un dictator în finanţatorul eliberării propriului popor? Iată problema cu care s-au confruntat reprezentanţii Grupului Internaţional de Contact pentru Libia, reuniţi joi la Roma. S-a creat acolo cadrul favorabil luării unei decizii înţelepte privind un eventual compromis, în statul nord-african, în care continuă luptele dintre rebelii din est şi trupele fidele colonelului Gaddafi. Ideea este în egală măsură simplă şi molipsitoare.

Soluţie pentru blocajul actual

Numai în Statele Unite ale Americii şi în Germania conturile îngheţate ale clanului Gaddafi însumează 30 de miliarde de euro. La acestea se mai adaugă dividendele de la numeroase companii din Europa.

Dacă numai o parte din această avere ar veni în sprijinul rebelilor, atunci necesarul de alimente şi medicamente ar fi acoperit şi ar mai rămâne bani şi pentru echipamentele militare necesare în lupta cu soldaţii fideli regimului Gaddafi.

Dat fiind că, pentru reorientarea banilor este necesar un cadru legal, reprezentanţii Grupului Internaţional de Contact pentru Libia vor oferi un avans financiar. Decizia a fost luată la finalul întrunirii de la Roma a reprezentanţilor celor 40 de state.

E o idee mult mai înţeleaptă decât o eventuală trimitere a soldaţilor în zonă. Pe termen lung, decizia poate fi încununată de succes, în condiţiile care şi NATO va continua să-şi menţină presiunile asupra guvernului Gaddafi.

Fonduri speciale pentru rebeli

Un lucru este clar: banii sunt ai poporului libian. Dacă măcar într-o parte a ţării ar avea loc alegeri libere, aşa cum prevede planul prezentat la Roma de rebeli, atunci guvernul astfel consfinţit ar avea un mai mare grad de legitimitate decât cel al auto-numitului revoluţionar Gaddafi, a cărui domnie durează de mai bine de patru decenii.

La Roma, liderii rebelilor au prezentat propuneri pentru desfiinţarea structurilor statale şi chiar programul unui eventual guvern de tranziţie. Un bun punct de pornire.

Dacă în zona eliberată a Libiei s-ar putea consolida primele structuri democrate, acestea ar putea deveni un semnal pentru întreaga ţară. Continuarea izolării economice a lui Gaddafi ar putea isca o înrăutăţire a vieţii în zona lui de influenţă. Ceea ce ar atrage o sporire a presiunilor asupra colonelului de a renunţa la putere şi a se retrage în exil.

Chiar dacă mai este mult până atunci, occidentul poate prezenta, în sfârşit, un plan pentru soluţionarea conflictului din Libia.

Autori: Daniel Scheschkewitz / Alina Kühnel

Redactor: Petre M. Iancu