1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Barak nu convinge, pacea se lasă aşteptată

25 martie 2009

Ehud Barak s-a impus: Partidul Muncii va forma o coaliţie de guvernământ cu formaţiunea Likud condusă de Benjamin Netanjahu. Motivaţia lui Barak nu este convingătoare, iar forţele de pace sunt slăbite.

https://p.dw.com/p/HJQ2
Benjamin Netanjahu si Ehud Barak au consfinţit noua coaliţieImagine: picture-alliance / dpa

Social-democraţii israelieni îl sprijină pe liderul partidului conservator Likud la viitoarea guvernare. Cu o majoritate firavă, de 58 la sută, şeful Partidului Muncii, Ehud Barak, s-a impus în faţa rezervelor manifestate de unii membri ai partidului. El a reuşit să pună în practică ceea ce a discutat într-o lungă şedinţă noctură cu Netanjahu: Partidul Muncii se implică în procesul de guvernare, salvându-se în acelaşi timp în faţa acuzaţiilor cum că ar pune bazele unei conduceri de dreapta.

Decenii la rând, partidul care a pus bazele statului israelian şi a condus primele guverne, Partidul Muncii s-a clasat doar pe locul patru la ultimele alegeri, obţinând 13 din totalul celor 120 de mandate din Knesset. Este de aşteptat, aşadar, ca anunţata coaliţie cu Netanjahu să nu oprească prăbuşirea partidului, ci din contră să-i accelereze sfârşitul. Ceea ce gândesc membrii partidului a devenit convingere pentru opinia publică: Barak şi Partidul Muncii sunt mai interesaţi să-şi salveze propria piele şi cariera, uitând complet de factorul moral.

Evident, Barak nu acceptă aceste acuzaţii. Dacă ar face-o, atunci ar trebui să se contrazică: în ziua alegerilor el vorbea încă de varianta preferată şi anume opoziţia. Acum însă, Barak susţine că nu se teme de Netanjahu şi că va forma o contrapondere în guvern, fiind împotriva tuturor formelor de extremă dreaptă. Ca parte a coaliţiei, mai afirmă liderul Partidului Muncii, poţi obţine mai mult decât dintr-o opoziţie susţinută doar cu 13 mandate parlamentare.

Ce urmează ?

Bildkombo Israel Netanyahu und Liebermann
Netanjahu - LiebermannImagine: AP/DPA/DW-Grafik

Dar ce poate obţine Barak într-un asemenea guvern? Un guvern al cărui premier a refuzat reluarea procesului de pace, încă din timpul campaniei, în care postul de ministru de externe va fi ocupat de Avigdor Liebermann, nimeni altul decât cel care a ameninţat cu bombardarea digului egiptean de la Assuan, care îi consideră pe arabii israelieni ca potenţiali duşmani în propria ţară şi care ar prefera să atace cât mai repede Iranul. Şi apoi, să nu uităm că, din coaliţie mai fac parte şi partide ortodoxe, interesate, în primul rând, de întârirea situaţiei economice şi sociale a forţelor religioase din Israel.

Pe acest fundal, conflictele şi problemele sunt ca şi programate, atât în interiorul cât şi în exteriorul ţării. A vorbi despre o contrapondere în coaliţia de guvernământ este doar o formulă cosmetică, în actuala constelaţie politică. Barak nu va putea să se impună în faţa lui Netanjahu în cadrul guvernului. Pentru partidul său, decizia este mai degrabă un deserviciu, iar speranţele de pace intră într-un con de umbră.


Autor: Peter Philipp / ak

Editor: Robert Schwartz