Bartolomeu Anania critică Televiziunea

Înaltul ierarh s-a adresat credincioşilor în timpul slujbei Sărbătorii Maicii Domnului de la Mînăstirea Nicula. El a vorbit despre televiziune ca despre un mediu viciat care transmite mesaje dăunătoare fiinţei umane. Bartolomeu Anania nu s-a referit strict la emisiunile pornografice, programate după miezul nopţii, ci la multe alte emisiuni de televiziune: “Există, a spus el, cîteva emisiuni care ţi se înfiltrează în conştiinţă încet, încet şi atunci nu mai faci deosebire între ce a fost pură informaţie, de care ai luat act, pe care o respingi şi ceea ce asimilezi uneori fără să ştii. Aici mi se pare că este primejdia foarte mare, iar aceasta trebuie să fie adevărata datorie a CNA. Să nu urmărească doar pornografia, ci şi această crimă lentă şi bine studiată de a distruge conştiinţa şi personalitatea omului”, Televiziunea nu este în sine un rău, a concedat mitropolitul Bartolmeu Anania, dar din cauza unei libertăţi prost înţelese ea “devine unul dintre cei mai puternici agenţi ai poluării spirituale. Poluarea, a continuat el, nu este doar a apei, a aerului şi a pămîntului. Există şi o poluare a spiritului care se petrece şi ea în vremea noastră. Devenim un popor de sălbatici şi încet, încet devenim un popor de nesimţiţi”, a mai avertizat înaltul prelat ortodox.

Împotriva televiziunii există astăzi numeroase contestaţii, ca să le spunem aşa, care se trag nu doar din sfera culturii tradiţionale şi religioase, ci chiar din inima modernităţii laice. S-au formulat critici din perspectivă filozofică, sociologică sau morală, care dezvăluie masificarea societăţii prin intermediul televiziunii, degradarea culturii ca efect al pieţei şi ratingului sau pur simplu violenţa masivă, de primă instanţă, a multor programe televizate. Contestaţiile au depăşit demult caracterul unor indignări de natură etică, atacînd specificul însuşi al televiziunii, ca formă de comunicare în masă. Există în sfîrşit critici de stînga şi critici de dreapta. Asistăm la un veritabil concert care adună spirite şi discipline diferite şi care îşi propun să scoată în evidenţă efectele negative ale televiziunii.

Specificul situaţiei constă în faptul că Televiziunea admite ea însăşi critica televiziunii, prin programarea unor dezbateri despre televiziune. Recent la Realitatea TV Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu au deplîns dictatura “ratingului”, care ar justifica decăderea dramatică a calităţii programelor difuzate. În esenţă Gabriel Liiceanu părea să creadă că televiziunea ar putea fi salvată prin organizarea unui soi de rezistenţă intelectuală. Există însă şi o critică radicală, cum ar fi bunăoară aceea a sociologului Pierre Bourdieu şi care explică nu doar calitatea proastă a programelor, dar şi decăderea generală a vieţii publice prin mecanismele impersonale şi neatribuibile ale televiziunilor comerciale.

Bartolomeu Anania în critica pe care tocmai a formulat-o pare să creadă şi el că Televiziunea este prin ea însăşi candidă şi că ea s-ar putea ameliora printr-o intervenţie bine intenţionată. El a atribuit CNA-ului rolul de a depista programele cu conţinut insidios şi degradant. Ar fi însă cel puţin riscant să oferi unui grup de cîteva persoane, desemnate cel mai adesea arbitrar şi după criterii politice, rolul de a vechea asupra sănătăţii morale a societăţii. În orice caz, predica înaltului ierarh se va adăuga acestui dosar deja voluminos al Televiziunii şi va stimula cu siguranţă reflecţia critică din România.