Basme antisemite

Într-un discurs rostit la Dresda, cancelarul german Gerhard Schroeder a evidenţiat joi, 6 noiembrie, necesitatea eliminării din armată a generalului Guenzel, care salutase entuziast cuvîntarea antisemită a unui deputat creştin-democrat din Bundestag. Calificînd drept periculoasă această "cuvîntare utilizînd clişee dintre cele mai josnice", Schroeder a reliefat că atitudinea fostului şef al trupelor speciale germane e incompatibilă cu responsabilitatea specială faţă de democraţie a armatei federale. Simultan au sporit presiunile inclusiv din rîndurile propriului ei partid, menite s-o convingă pe şefa Uniunii Creştin-Democrate, Angela Merkel, să-l excludă pe deputatul antisemit, Martin Hohmann, din grupul parlamentar creştin-democrat. Intr-o alocuţiune rostită la 3 octombrie, cu prilejul reunificării germane, Hohmann atribuise evreilor o imaginară vină colectivă pentru crimele revoluţiei bolşevice din 1917, calificîndu-i pe evrei drept "popor de criminali". Cu o zi înainte ca această cuvîntare, circulînd iniţial în Internet, să devină notorie, printr-o largă mediatizare, generalul Reinhard Guenzel lăudase presupusul curaj al deputatului de a spune adevărul. Se pune desigur întrebarea, despre ce adevăr poate fi vorba? Şi în ce măsură toate acestea semnalează o reescaladare a antisemitismului german? Teza unui prezumtiv semn de egalitate între evrei şi comunişti e chiar mai veche decît cuvîntările propagandistice hitleriste, codreniste sau antonesciene. Iar longevitatea acestui basm pare a se hrăni din longevitatea antiiudaismului european. Care, după o relativ scurtă eliminare din prim plan, dictată de oroarea Holocaustului, în speţă a exterminării cu mic cu mare a jumătate din evreii europeni a revenit iată chiar şi în discursul public al unor reprezentanţi ai centrului spectrului politic german. Falsul identificării comuniştilor cu evreii şi viceversa e la rigoare lesne de demonstrat. In consens cu mentorii săi nazişti şi fascişti, Hohmann îşi susţinuse afirmaţiile generalizante făcînd aluzie la prezenţa în conducerea bolşevică a unor evrei. E un fapt incontestabil, că la mişcărea comunistă rusă, ca şi la cele europene s-au raliat iniţial relativ mulţi evrei. Dar cît de mulţi? Dacă luăm cazul românesc, din cei circa o mie de membri de partid, aproximativ 800 erau, înainte de război, evrei. Concomitent, trăiau atunci în spaţiul românesc peste 800.000 de evrei. Dintre ei, comuniştii, care pînă la sosirea trupelor ruseşti nu comiseseră nici un fel de crime, reprezentau ca atare 0,1 la sută din totalul populaţiei evreieşti. Covîrşitoarea majoritate a evreilor, credincioşi mozaici, respinsese categoric ateismul agresiv al comuniştilor, condamnîndu-i şi marginalizîndu-i fără milă pe marxişti-leniniştii din comunitatea iudaică. La fel ca şi în Rusia, restrînsa minoritate evreiască atrasă de perspectiva revoluţiei bolşevice, optase pentru comunism după două milenii de împilare şi persecuţii, accentuate grav de ţarism. Dar prea puţini reprezentanţi ai acestui restrîns segment evreiesc alesese totodată şi calea totalitarismului. Urmarea e ştiută. Aproape fără excepţie, evreii bolşevici ruşi, ca şi evreii comunişti esteuropeni în epoca postbelică au fost supuşi imediat după revoluţie unei prigoane leninisto-staliniste teribile. Evreii refugiaţi din faţa urgiei hitleriste au fost predaţi de Stalin naziştilor. Prigoana comunistă antievreiască a continuat şi culminat după război, în anii 52, 53 prin demiterea, înscenarea de procese, închiderea şi executarea evreilor din conducerile comuniste esteuropene, lichidarea multor altor oameni de rînd, în temeiul originii lor "cosmpolite" şi intenţia lui Stalin de a-i deporta în Gulag şi extermina pe toţi cei 3 milioane de evrei sovietici. Tentativa - necontestată de covîrşitoarea majoritate a istoricilor apuseni - a eşuat doar graţie morţii neaşteptate a lui Stalin. De remarcat că, în timp ce cîţiva evrei optau pentru revoluţia bolşevică, majoritatea celorlalţi luptau pe front pentru ţările ai căror cetăţeni erau, evreii voluntari de război, depăşind numeric, în prima conflagraţie mondială, procentul cetăţenilor creştini încorporaţi de bună voie. E clar deci că teza vinei colective a poporului evreu este o aberaţie. Cum se explică însă reeditarea în Europa occidentală a unor asemenea himere, menite între altele să minimalizeze şi să justifice postfestum Holocaustul comis de nazişti şi aliaţii lor fascişti spre a calma conştiinţa urmaşilor asasinilor şi să "epureze" de pete negre diverse istorii naţionale europene? Recrudescenţa antisemitismului, ca şi fenomenul antiiudaismului în genere, un monstru multicefal, se datorează unor cauze şi surse multiple. La urma urmei, antisemitismul n-a debutat cu delirul rasist al naziştilor, avînd, dimpotrivă, profunde rădăcini creştine, reactualizate şi manifeste în timpul Holocaustului, de pildă în atitudinea exterminatorie şi crimele fasciştilor catolici slovaci, sau în legionarismul românesc. In vreme ce biserica ortodoxă bulgară sau cea protestantă daneză se opuneau activ genocidului, Vaticanul tăcea, ierarhi ortodocşi din România urmau exemplul papei, iar unii prelaţi catolici participau entuziast la soluţia finală imaginată de nazişti. Povestea antisemită are apoi surse comune tuturor teoriilor rasiste şi conspiraţioniste, invocînd "puteri oculte", chipurile omniprezente, spre a justifica şi raţionaliza carenţele, deficienţele, neajunsurile, invidia şi insuccesele teoreticienilor urei de rasă, religioase, ori etnice. In fine, există un antisemitism de stînga, propriu de altfel şi nazismului, (sau naţional-comunismului) care echivala nu doar comunismul, ci şi "plutocraţia", în speţă liberalismul economic şi democraţia occidentală cu iudaismul. Apariţia Israelului, după război, n-a modificat esenţial atitudinile antisemite, ci le-a transferat doar, escamotîndu-le parţial sub măşti pretins antisioniste. Alimentat de reimportul antiudaismului prin poarta imigraţiei fundamentalist-musulmane în Europa, acest antisionism, antisemit în sine prin refuzul de a recunoaşte doar poporului evreu dreptul la propria ţară, face în prezent ravagii pe bătrînul continent. Iată cum se explică uluitorul sondaj de opinie recent, potrivit căruia majoritatea europenilor ar considera că principala ameninţare la adresa păcii mondiale ar fi Israelul, şi nu, de pildă, arsenalele nucleare nordcoreene sau iraniene. Dată fiind această multicefală tradiţie şi reescaladarea antisemită în proporţii fără precedent, după cel de-al doilea război mondial şi stalinism, dosarul Hohmann - Guenzel nu poate fi trecut la rubrica "deraieri". Ci la capitolul unei gravisime recidive europene, riscînd să transforme din nou ostilitatea sau ura faţă de evrei din boală cronică, latentă într-o acută şi virulentă maladie epidemică.