Beţe ruseşti în roţile ecologiste

Scopul este reducerea încălzirii globale cu două grade Celsius până în 2050, deşi activiştii Greenpeace susţin că este prea puţin, pădurea amazoniană putând să dispară dacă se menţine acest obiectiv prea puţin ambiţios. În culisele acestei întâlniri se joacă însă o altă miză.

Dincolo de avertismentele ecologiştilor, de declaraţiile liniştitoare ale oficialilor guvernamentali şi de cele 300 de pagini de sugestii care se vor afla pe masa delegaţilor de la Bonn, reducerea emisiilor poluante în atmosferă supune statele dezvoltate la costuri economice foarte importante.

Aici se află adevărata miză a dezbaterilor, pentru că toţi îşi strâng mâinile când se semnează acorduri dar nimeni nu doreşte să-şi desfacă pumnii atunci când trebuie cheltuiţi bani.

Rusia, unul dintre statele semnatare ale protocolului de la Kyoto, reprezintă poate cel mai bun exemplu. Deşi deţine cele mai importante rezerve de gaze naturale din lume şi resursele de cărbune îi sunt depăşite cantitativ doar de S.U.A., Rusia întâmpină dificultăţi în a-şi maximiza profitul.

Gazprom este obligat să vândă gaze companiilor ruse la un preţ puternic subevaluat şi, de aceea, ar fi avantajos economic ca industria rusească să treacă de la centrale alimentate cu gaz la centrale alimentate cu cărbune.

Astfel gazul rusesc ar putea fi aruncat în întregime pe piaţa europeană, unde profiturile ar fi mult mai importante. Cum Rusia este însă o semnatară a protocolului de la Kyoto, ea este obligată să-şi reducă emisiile de carbon, nicidecum să le crească.

O altă problemă a Rusiei este că cele mai importante rezerve de gaze şi petrol se află sub Marea Barents care este acoperită în cea mai mare parte a anului de gheaţă. Nu puţini sunt oamenii de ştiinţă din Rusia care susţin că o intensificare a încălzirii globale ar fi foarte favorabilă Rusiei.

O creştere generalizată a temperaturilor ar putea topi straturile uriaşe de gheaţă din Marea Barents, facilitând accesul ruşilor la gazele naturale din regiune şi reducându-le colosal costurile de extracţie. Pe de altă parte, cum 20% din totalul rezervelor planetare de petrol şi gaze naturale se află în oceanul Arctic, s-ar putea ca ruşilor să nu le pese prea mult de enorma banchiză.

În anii 90 Rusia a semnat protocolul de la Kyoto pentru că era tratată ca o naţiune emergentă, dar astăzi, când se numără printre cele mai bogate opt state ale lumii, îşi va putea impune punctele de vedere mai ales că noua calitate îi aduce şi noi obligaţii: unele financiare.

Coordonatorul Convenţiei cadru pentru Schimbări Climatice de la Naţiunile Unite, Yvo de Boer, a declarat recent Agenţiei France Presse că „este nevoie să adoptăm ţinte ambiţioase de reducere a emisiilor în ţările dezvoltate, ţările în curs de dezvoltare trebuie să-şi intensifice eforturile în aceeaşi direcţie şi, în plus, trebuie să creăm structuri guvernamentale stabile şi proiecte de finanţare predictibile”.

Creionarea unui astfel de program, în contextul descris mai sus, poate părea, dacă nu naivă, cel puţin idealistă.

Autor: Vlad Mixich/Mark Mattox
Redactor Petre M. Iancu