1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Belgienii vor fabrica mobilă în România

Alina Kühnel9 iunie 2005

Firma Rom, originară din Eupen, Belgia va deschide în următoarele luni un centru de producţie în apropiere de Sibiu, la Agnita. Fabrica, a cărei suprafaţă va însuma fază la 2500 de metri pătraţi, va asigura în primele luni 30 de noi locuri de muncă.

https://p.dw.com/p/B2NW
Belgienii sunt convinşi că vor produce mobilă de calitate foarte bună, la preţuri de producţie mult mai mici
Belgienii sunt convinşi că vor produce mobilă de calitate foarte bună, la preţuri de producţie mult mai miciImagine: Presse

Planurile pentru termen mediu prevăd suplimentarea numărului de salariaţi până la 250 de persoane. În maximum un an, fabrica urmează să producă săptămânal 300 de garnituri tapisate, spun belgienii de la Rom.

Motivul pentru care a fost aleasă România ca nouă locaţie, este, ca în majoritatea cazurilor, mâna de lucru ieftină. Dacă tarifele medii în zonă sunt de 140 de euro pe lună pentru un muncitor calificat, belgienii se declară dispuşi să plătească ceva mai mult pentru a avea „cei mai buni oameni”. Nu trebuie să existe diferenţe calitative între produsele fabricate în România şi cele din Belgia. Şeful fabricii, Paul Rom s-a decis să investească în România, impresionat fiind de dinamica din zonă, dar şi de viteza de reacţie a autorităţilor. Deşi angajaţii vor fi români, managementul va fi constituit din specialişti belgieni. În momentul de faţă, compania are 600 de angajaţi, iar producţia anuală, specializată în mobilier tapisat, ajunge la 48000 de garnituri.