Benefică pentru Europa - despre vizita preşedintelui Sarkozy la Londra

Relaţiile dintre Londra şi Paris n-au fost deosebit de cordiale în ultima vreme, lucru datorat probabil în mare măsură persoanelor implicate : premierul britanic Tony Blair şi preşedintele Franţei, Jacques Chirac n-au reuşit să-şi rezolve disputa legată de războiul din Irak. De atunci încoace, adică timp de 12 ani, nu a mai existat nicio vizită de stat din partea Franţei în Regatul Unit.

De aceea se poate spune că era timpul ca Nicolas Sarkozy să traverseze în sfârşit Canalul Mânecii, în compania noii sale soţii, care i-a asigurat un plus de atenţie din partea britanicilor. Chiar dacă genul de atenţie poate fi considerat discutabil, fiind vorba de publicarea unui nud de-al Carlei Bruni, fotografiat cu 15 ani în urmă. Dar, după cum se ştie, presa britanică de boulevard este nemiloasă în astfel de situaţii.

Deşi preşedintele Sarkozy a sosit la Londra cu un pachet de sugestii pentru intensificarea cooperării dintre cele două state, indiciile actuale nu par să confirme o schimbare profundă a relaţiilor franco-britanice. Cooperarea în domeniul energiei nucleare, de pildă, exista şi până acum, şi chiar dacă ea va fi intensificată, efectele vor fi minore, de vreme ce ambele state, spre deosebire de Germania, mizează demult pe energia atomică.
Consolidarea colaborării la combaterea crizei financiare internaţionale este un aspect la ordinea zilei. La fel şi în cazul combaterii imigraţiei ilegale.

Mai interesantă pare a fi politica de apărare. Sarkozy a lansat generoasa ofertă de a staţiona efective suplimentare de 1000 de soldaţi francezi în Afganistan. O iniţiativă bine-venită în opinia tuturor statelor prezente în zonă. Dar preşedintele Franţei cere ceva în schimbul acestei oferte, şi anume un post cu influenţă în cadrul NATO pentru Franţa. Londra l-ar putea sprijini în acest scop, la fel şi la consolidarea politicii de apărare a UE. Britanicii sunt însă, mai ales în ultima privinţă, sceptici în mod tradiţional. Premierul britanic Gordon Brown tocmai a reiterat că SUA rămân principalul aliat al Marii Britanii.

Iată aşadar că la acest capitol opiniile celor două state diferă în mod fundamental. Diferenţe similare există însă şi în alte domenii, ca de pildă în cadrul politicii economice şi financiare. Gordon Brown nu este un adept al perfecţionismului, preferând pieţele deschise şi concentrându-se asupra avantajelor globalizării. Nicolas Sarkozy are însă alte planuri. Având ca scop suprem protecţia economiei franceze, el nu se dă înlături în faţa niciunei măsuri protecţioniste sau a vreunei intervenţii din partea statului.

În cele din urmă trebuie spus că “ofensiva britanică” a preşedintelui Sarkozy este strâns legată de evoluţia relaţiilor franco-germane, care, pe fundalul relaţiei speciale cu doamna cancelar Angela Merkel, nu pot fi considerate tocmai optime. Angela Merkel l-a constrâns pe Nicolas Sarkozy să renunţe pentru moment la planurile unei Uniuni pentru Mediterana. Astfel, nu e de mirare că el încearcă acum să obţină ajutorul britanicilor. Dar Berlinul nu are de ce să se teamă. Cu siguranţă, vizita lui Nicolas Sarkozy la Londra va ameliora relaţiile franco-britanice. Dar acest lucru este benefic pentru Europa, nedăunând în niciun fel Germaniei. Dimpotrivă.