1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Berlin - inaugurarea Târgului Internaţional pentru Electronică şi Telecomunicaţii

29 august 2003

Relatare transmisă de la Berlin de corespondentul nostru Manfred Boehm, tradusă şi adaptată de Valeriu Lazăr.

https://p.dw.com/p/B2pd

La Berlin şi-a deschis ieri porţile Târgul Internaţional pentru Electronică şi Telecomunicaţii - IFA - şi se pare că optimiştii domeniului au avut dreptate: în lumea mediilor electronice, totul devine mai frumos, mai mare, mai colorat. Cu alte cuvinte: n-are decât să vină relansarea conjuncturii economice, sau poate a şi apărut?

De comun şi rar acord, organizatorii, expozanţii şi oamenii politici demonstrează exclusiv optimism la startul acestei a 44-a ediţii a Târgului Internaţional pentru Electronică şi Telecomunicaţii de la Berlin. Cifrele le dau dreptate: pentru prima oară în istoria de 79 de ani a acestui târg iau parte, din 37 de ţări, peste 1000 de expozanţi, din care 658, adică două treimi, din străinătate. Şi cel mai clar a crescut numărul celor din China, Taivan, Coreea şi India. IFA rămâne deci, pe plan global, vitrina cea mai importantă a aşanumitei electronici pentru consumatori, de data aceasta combinată cu speranţe, exprimate de pildă în cuvântarea inaugurală, de ministrul federal al economiei Wolfgang Clement:

"IFA e mai mult decât motorul conjuncturii - e arena inovaţiilor. Leitmotivul acestui an - interes în tot ce e nou - e esenţa târgului IFA- 2003, şi sper că mulţimea inovaţiilor îl va trezi, ca şi pe cel în consum, ori ambele nu sunt tocmai lipsite de importanţă în Germania."

Ca să împlinească speranţele, ramura electronicii de divertisment oferă tot potenţialul disponibil. Jochen Wiesinger, purtător de cuvânt al târgului:

"Ramura e foarte optimistă: cu mulţimea de produse noi prezentate aici, sperăm şi credem că ne va reuşi un salt substanţial în deverul din toamnă şi din preajma crăciunului."

Oferta e într-adevăr impunătoare: cuprinde totul, de la radio şi televiziune, computere şi jocuri electronice, telefonia celulară şi serviciile online, fotografia şi muzica digitală, densitatea crescândă a reţelelor în mas medii, în fine electronica pentru profesionişti şi tehnologia navigaţiei pentru vehicole. Digitalizarea fiind, în toate domeniile, cuvântul de ordine suprem. Un prim simptom al acceptării ei va fi desigur densitatea aglomeraţiei vizitatorilor - până miercuri - şi apoi efectul în magazine.