1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Berlin - vacanţă de cinci stele pe bani puţini

14 decembrie 2010

Nou record al numărului de turişti în Berlin: una dintre cele mai vizitate capitale europene a atras în luna octombrie aproape un milion de turişti.

https://p.dw.com/p/QXEr
Imagine: Fotolia/Jan Kranendonk

Nici în perioada crizei economice hotelurile metropolei nu au fost goale, pentru că preţurile cazărilor sunt încă mult mai avantajoase în Berlin faţă de alte destinaţii turistice europene.

La categoria hotelurilor de trei stele, turiştii din capitala Germaniei trebuie să scoată din buzunar în medie 84 de euro pe noapte. Acelaşi tip de hotel costă la Roma 121 de euro, la Amsterdam 135, iar la Londra preţurile unui hotel de trei stele ajung la 181 de euro.

Potsdamer Platz Berlin
Cartierul 'Potsdamer Platz' din capitala Germaniei.Imagine: DW / Meyer

Şi în extrasezon

În octombrie 2010 au venit în Berlin 917 000 turişti, numărul înnoptărilor ajungând la 2,1 milioane, ceea ce reprezintă o creştere de 12,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Chiar şi în extrasezon aşadar, capitala Germaniei a atras aproape acelaşi număr de turişti ca în august.

Cea mai sofisticată reţea a transportului în comun din Europa - aşa cum e considerată cea din Berlin - nu e însă şi cea mai scumpă. Dacă în Paris, de pildă, un bilet de metrou pe ruta aeroport-centrul oraşului costă 7,50 euro, acelaşi tichet costă în Berlin aproape de trei ori mai puţin, respectiv 2,80 euro.

Diferenţele de preţ sunt uriaşe faţă de ţările scandinave. În Oslo, despre care statisticile spun că e unul dintre cele mai scumpe oraşe din lume, un bilet de tren dus-întors de la aeroport la gara centrală ajunge la 320 de coroane norvegiene, echivalentul a peste 40 de euro.

Mai mult de 20 de milioane

Nici pentru oferta bogată de evenimente culturale turiştii din Berlin nu sunt nevoiţi să cheltuie sume exorbitante. Un tichet de intrare la muzeu costă între zero euro (o serie de muzee regionale, de istorie sau memoriale nu percep taxă de intrare) şi 12,5 euro.

Deutschland Adventskalender Unter den Linden in Berlin
Calendar de advent proiectat pe una dintre clădirile de pe bulevardul central 'Unter den Linden'Imagine: picture-alliance/dpa

De toate acestea au profiat de la începutul anului peste cinci milioane de turişti, numărul înnoptărilor ajungând pentru prima dată în istorie la peste 20 de milioane. Cei mai mulţi vizitatori au sosit din Marea Britanie, Statele Unite, Spania şi Olanda.

Spre deosebire de toate celelalte destinaţii turistice europene din categorii asemănătoare, turismul a crescut anual în Berlin, de la reunificarea Germaniei, menţinându-se la un nivel echilibrat şi în perioada crizei economice.

Autor: Lavinia Pitu, DW-Berlin
Redactor: Ovidiu Suciu