Bilanţ după vizita oficialilor europeni

Opinia publică românească nu ştie bine dacă să considere vizita oficialilor europeni ca pe una prietenoasă sau mai curînd ca pe una reticentă şi încărcată de exigenţe de ultimă oră. Preşedintele Traian Băsescu a contribuit mult la învolburarea suprafeţelor, făcînd declaraţii care au stîrnit contradeclaraţii şi aşa mai departe. Bilanţul arată însă că vizita aceasta, bogată în evenimente, a avut un rezultat care nu schimbă cursul lucrurilor, care nu aduce de fapt nici o noutate majoră. O anumită schimbare de atitudine faţă de România a Comisiei Europene se produsese încă dinainte, după ultimile alegeri europene, atunci cînd grupul popular devenise majoritar şi cînd s-a modificat componenţa Comisiei. Schimbarea aceasta de atitudine a fost percepută însă la Bucureşti ca o neadecvare, întrucît între timp şi în România avuseseră loc alegeri. Regimul considerat foarte corupt al lui Adrian Năstase şi Ion Iliescu a fost schimbat cu o administraţie care cel puţin pînă în prezent dovedeşte o intransigenţă fără precedent în combaterea corupţiei, dar întîmplarea face că tocmai aceşti noi guvernanţi să fie expuşi unor critici foarte puternice de la Bruxelles. După încheierea negocierilor de aderare, deşi Guvernul nu îşi îndeplinise angajamentele, României i s-au pus condiţii severe pe care trebuie să le ducă la îndeplinire nu cei răspunzători de întîrzieri şi defecţiuni, ci noii guvernanţi. De aici din acest decalaj de situaţii s-au născut declaraţiile iritate ale lui Traian Băsescu , mirat că tocmai el şi prietenii săi politici ca Monica Macovei sînt nevoiţi să asculte discursul intransigent pe tema combaterii corupţiei şi reformării Justiţiei. Monica Macovei cel puţin şi-a asumat imediat după preluarea mandatului riscuri majore şi a declanşat cea mai categorică acţiune de asanare a a Justiţiei, cu rezultate e adevărat încă neconcludente.

A fost nevoie aşadar ca partenerii să se cunoască mai bine să stea de vorbă şi s-a văzut, după punerile la punct reciproce, că lucrurile s-au aşezat în făgaşul lor firesc. În ultima zi de prezenţă la Bucureşti, Olli Rehn comisarul însărcinat cu extinderea a declarat, cu trimitere la obiecţiile cunoscute ale europarlamentarului Markus Ferber: “Cînd voi primi scrisoarea lui Ferber, mă voi gîndi exact ce să-i răspund, dar ştiu de pe acum că-i voi spune că România are voinţa politică de a combate corupţia şi că Guvernul şi Justiţia au început să ia măsuri în acest domeniu. Dacă se va continua pe acest drum, se va convinge şi fostul meu coleg Ferber că fenomenul corupţiei este luat în serios de autorităţile din România”.

Asta nu exclude însă în opinia lui Rehn o doză de circumspecţie şi o exigenţă sporită în evaluarea progreselor. Olli Rehn a spus cu fiecare prilej că va monitoriza cu cea mai mare atenţie fiecare detaliu şi că nu va ezita să recomande aplicarea clauzei de salvgardare. El exprimă, in definitiv îngrijorarea firească a UE şi care sporeşte pe măsură ce momentul aderării se apropie că subvenţiile europene, mult mai mari în viitor, s-ar putea scurge în buzunarele plutocraţiei corupte.

Cu toate că Olli Rehn, Josep Borell, preşedintele Parlamentului European sau Pierre Moscovici, raportorul pentru România, au fost nevoiţi la Bucureşti să ţină cont de sensibilităţile publicului românesc şi să ia distanţă faţă de opiniile unui Markus Ferber, moralmente ei au fost solidari cu punctul de vedere al acestuia cel puţin cît priveşte riscul corupţiei. Dar politic vorbind nici Olli Rehn, nici Josep Borell şi cu atît mai puţin Moscovici nu s-au pronunţat pentru amînarea aderării Romanei sau cel puţin nu au admis ca discuţia despre amînare ar putea începe de pe acum.

În concluzie cam toată lumea a părut de acord că România va reuşi să semneze tratatul la 25 aprilie, după o prealabilă aprobare în Parlamentul European dar că acest lucru nu va garanta aderarea la 1 ianuarie 2007.