Bilanţul preşedinţiei în termen a Uniunii Europene

Cu ambiţii şi emfază Silvio Berlusconi şi-a luat în primire rolul pe durata a şase luni la capătul cărora Uniunea Europeană pare a se afla în faţa unei grămezi de oale sparte. Aşadar - un bilanţ negativ al preşedinţiei italiene a Uniunii Europene? Părerile sunt împărţite deşi realităţile vorbesc de la sine. Silvio Berlusconi le promisese colegilor săi de la Bruxelles că cel mai preţios dar sub pomul de Crăciun va fi constituţia europeană. Dar , cîntărind rezultatul negocierilor cu promisiunea făcută, - ne aflăm în faţa unui răsunător eşec. Silvio Berlusconi neagă această evidenţă .In schimb demnitarii europeni, contrariaţi de cele trei luni de pălăvrăgeală în jurul proiectului şi de absenţa, la capătul negocierilor, a oricărui document de compromis demn de luat în seamă, afirmă că aşa ceva nu le-a mai fost dat să trăiască. Deci preşedinţia italiană rămîne oricum, memorabilă.Însă - în ce fel? In conferinţa de presă oferită cu prilejul încheierii mandatului italian, Berlusconi se lamenta că în calitatea sa de întreprinzător şi om politic a fost obişnuit cu succesul. Aşadar - la Bruxelles ar fi avut parte de un eşec... Si atunci cum se face că tot el, consideră că preşedinţia italiană de şase luni reprezintă - în istoria Uniunii unul din anii cei mai glorioşi? Afirmaţia este penibilă şi ridicolă deopotrivă.Dacă treburile de rutină ale Uniunii Europene au fost duse la capăt satisfăcător în cele şase luni de preşedinţie italiană, trebuie admis şi faptul că în anul 2003 crizele politice de tot felul s-au succedat într- un ritm ameţitor.Războiul din Irak a scindat Uniunea deja în martie, disensiunile au continuat, purtate şi pe terenul politicii economice, ulterior. După terminarea războiului din Irak, Tony Blair a fost cel care a încercat să împace spiritele.Intre timp, cele două capete ale axei integrării europene - Franţa şi Germania - au fost trase la răspundere pentru încălcarea prevederilor pactului de stabilitate.Compromisul stabilit a fost considerat drept actul de deces al pactului de stabilitate groparul acestuia fiind nimeni altul decît Italia au afirmat pe bună dreptate unii publicişti notorii. In relaţiile externe Silvio Berlusocni nu a fost avocatul intereselor Uniunii ci exponentul propriilor interese. Flagrantă este în acest sens cordialitatea mai mult decît excesivă manifestată faţă de Vladimir Putin, în cursul summitului ruso european. Linia politică a Europei a fost abandonată de Berlusconi şi în cursul intrevederilor cu premierul israelian Ariel Scharon.Miniştrii europeni de externe critică zidul ridicat la frontiera cu ţinuturile palestiniene, şeful guvernului italian însă nu crede că ideea ar fi tocmai nepotrivită. Amatorismul politic al premierului italian a culminat cu eşecul negocierilor în jurul constituţiei europene şi a strălucit prin fastul de mucava exhibat la Bruxelles sau prin lansarea pe piaţă a unui disc compact cu canţonete italiene interpetate de cine altcinvea decît de Silvio Berlusconi care, deloc în treacăt fie spus, nu s-a sfiit nici să relativizeze păcatele regimului fascist al lui Mussolini. Este posibil ca sub deviza Italia minus Berlsuconi preşedinţia în termen a uniunii să se fi soldat cu mai multe rezultate îmbucurătoare. In urmă rămîn un munte de probleme nerezolvate şi o grămadă de oale sparte. Sub conducerea micuţei Irlande care preia de la întîi ianuarie 2004 mandatul deţinut de meridionala Italie, europenii vor trebui să escaladeze povîrnişurile ce le stau în cale şi să măture cioburile din propria lor ogradă. Irlanda nu ar avea de ce să se sperie fiindcă, vorba premierului italian - cele şase luni trec oricum, foarte repede.