Bilanţul unei premiere ruso-israeliene

Bilanţul sejurului lui Vladimir Putin la Ierusalim e, în cel mai bun caz, mixt. Fiindcă, în Israel liderul de la Kremlin s-a văzut nu doar onorat, pentru gestul său fără precedent în istoria politică rusă, de a vizita statul evreu, ci şi confruntat cu întrebări şi temeri. Intre altele, privind livrările de arme ruseşti în Siria sau exportul de tehnologie nucleară în Iran. In prima chestiune, Putin a încercat să justifice vânzarea de rachete regimului de la Damasc, susţinând că ar fi vorba „de arme defensive”, sol-aer, cu rază scurtă de acţiune, care nu ar ameninţa Israelul. Putin a adăugat că, tocmai pentru a nu pune în pericol statul evreu ar fi interzis exportul în Siria a unor rachete cu rază lungă de acţiune. Ce se poate întîmpla dacă aceste arme vor cădea în mâna unor extremişti, ori cum s-ar putea garanta să nu intre bunăoară în posesia teroriştilor grupării prosiriene şi proiraniene Hizbolah, din sudul Libanului Putin n-a mai reuşit să explice. Pe de altă parte, Putin ştie, sau ar trebui să ştie că distincţia dintre arme „ofensive” şi „defensive” este în genere pur artificială.

Pe de altă parte, premiera acestei vizite e, ce-i drept, remarcabilă în sine. Atât de remarcabilă încât un comentator de la ziarul israelian Jerusalem Post a opinat chiar că „importanţa ei esenţială rezidă în faptul că a avut loc”. Putin însuşi a ţinut să precizeze că până de curând ar fi fost de neconceput ca un preşedinte al Rusiei să se deplaseze la Ierusalim. Liderul de la Moscova a subliniat că, în opinia sa, „această vizită constituie o piatră de hotar în relaţiile dintre statul rus şi cel evreu”. Putin a amintit şi de apropiata celebrare la Moscova a aniversării victoriei de acum 6 decenii în cel de-al doilea război mondial. La manifestările din capitala Rusiei va participa şi preşedintele Israelului, Moshe Katzav.

Evident, ambele ţări şi nu doar ele atribuie acestei aniversări şi memoriei celor petrecute în conflagraţia mondială din anii 40 ai secolului trecut deţin o semnificaţie specială. Această memorie, a spus Putin, care n-a uitat să-i curteze pe sutele de mii de imigranţi israelieni de origine rusă, ne obligă citez, „să combatem ura şi intoleranţa”, citat închis.

Preşedintele israelian a subliniat la rândul său că „poporul evreu îşi va aminti întotdeauna de rolul jucat de armata roşie în victoria asupra nazismului şi de sprijinul sovietic pentru înfiinţarea într-un moment critic a statului evreu”. Totodată Katzav a reliefat „responsabilitatea comună a luptei împotriva crescândului antisemitism şi a terorismului ucigaş care ameninţă toate statele democratice precum şi pentru ca oamenii să poată trăi liberi de terama de teroare. Trebuie să împiedicăm terorismul să obţină izbânzi politice”, a mai spus Katzav textual.

Or, fostului kaghebist Putin, acuzat de înscenarea procesului intentat lui Mihail Holodkovski şi a ofensivei împotriva aşa-zişilor oligarhi ruşi, dintre care nu puţini sunt de origine evreiască, i se reproşează nu doar autoritarismul, ci şi, nu de puţine ori, chiar antisemitismul. Deloc de mirare că opinia publică şi presa occidentală nu-l prea agrează pe Putin. Incât călătoria sa la Ierusalim pare să fi urmărit tocmai să-i amelioreze liderului de la Kremlin imaginea externă, Putin sperând probabil că prin vizita sa în Israel va reuşi să strângă oarecari simpatii în Statele Unite.

Dar principala sa idee privind relansarea procesului de pace israeliano-palestinian s-a lovit de hotărâta opoziţie atât a israelienilor, cât şi a americanilor, care au respins, ca prematură propunerea Rusiei de a se organiza la Moscova, în toamnă, o conferinţă de pace asupra OM. Potrivit lui Putin „ar exista o şansă de a se aplana acum conflictul israeliano-palestinian prin aplicarea acordurilor recente dintre părţi”. Atâta doar că îndelungatul sprijin acordat de Moscova părţii arabe n-a fost uitat la Ierusalim. Israelul nu doreşte implicarea mai puternică a Rusiei în negocierile de pace, deşi Moscova face parte din cvartetul internaţional care a elaborat aşa-numita foaie de parcurs.