Biserica şi viaţa politică

Implicarea preoţilor ortodocşi în activităţile publice a devenit, în prag de campanie elctorală subiect de polemică. Toate partidele şi-ar dori de fapt cît mai mulţi preoţi în rîndurile lor, întrucît ele gîndesc că, la predica duminicală sau cu alte ocazii, preotul poate influenţa opinia politică a enoriaşilor. De altfel din 1990 încoace feţe bisericeşti s-au regăsit în toate partidele şi am putut întîlni în parlament chiar şi monahi foarte pitoreşti în înfăţişare şi conduită. Nu avem la dispoziţie o statistică a preoţilor care au semnat o adeziune politică, dar se ştie că există destui preoţi ortodocşi care sînt consilieri locali sau chiar primari de comună.

Biserica a recomandat preoţilor în mai multe rînduri să evite implicarea politică, dar fără să aibă posibilitatea unei interdicţii imperative. De altfel Ierarhia Bisercii nu a avut la îndemînă argumente puternice, fiind ea însăşi sfîşiată între două tendinţe contrare. Pe de o parte linia tradiţională, care presupune o retragere în tematica pur religioasă şi deopotrivă recluziunea în spaţiul sacru al bisericii, iar pe de alta linia inspirată de modernitatea de factură protestantă şi care cere o implicare activă în problemele cetăţii. Nu una partinică, dar totuşi activă şi orientată către nevoile lumeşti ale cetăţenilor, cum ar fi educaţia, protecţia socială, sănătatea publică şi aşa mai departe. Dar în Romănia Biserica ortodoxă nu are independenţă economică, aşa încît a depins mereu de stat în cele mai multe privinţe. De aceea implicarile civice s-au confundat, inevitabil cu implicările partinice. Cum să organizezi acte de caritate dacă nu ai relaţii privilegiate cu primarul de la un anumit partid? Cum să înfiinţezi un orfelinat sau o grădiniţă cînd îţi trebuie repartiţie de la primărie şi multe alte autorizaţii de autorităţile laice?

Preotul de ţară, dacă şi-a dorit să facă ceva pentru enoriaşii săi, a fost nevoit sa adere la un partid, să primească astfel sprijin electoral şi nu în ultimul rînd fonduri de la Consiliul judeţean. Se vede aşadar că dacă BOR are o problemă, atunci aceasta nu este implicarea individuală a unui preot în activităţile publice şi care este cît se poate de firească, ci dependenţa Bisericii faţă de stat. Dependenţa aceasta economică este atît de mare, încît înalţii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române nu ezită să facă propagandă politică din amvon pentru primul ministru sau alţi membri ai Guvernului. Să interzici preoţilor să intre în partide cu argumentul retragerii în planul vieţii spirituale este o iluzie. Adevăratul risc constă în aservirea economică a instituţiei bisericeşti, care tinde să-i deturneze misiunea.