Boc cel bun, Boc cel rău

Inimă grea

Traian Băsescu a lăsat să se înţeleagă în această dimineaţă că nu îl numeşte pe Emil Boc cu inima uşoară: „Dată fiind realitatea politică mă văd nevoit să adopt o soluţie în aşa fel încât România să aibă un guvern. În alte condiţii aş fi prelungit perioada de tatonări şi discuţii între partide în vederea găsirii unei soluţii mai ample”.

Boc cel bun

În ciuda aparenţei inofensive, Emil Boc este omul mai multor feţe. Pe de o parte activitatea sa de premier este apreciată pentru adoptarea în plină campanie electorală a unor măsuri nepopulare dar sănătoase.

Chiar în săptămânile premergătoare alegerilor prezidenţiale bugetarii au intrat rând pe rând în concediu fără plată. Pentru unii pare o dovadă de curaj şi onestitate din partea premierului, dar în fapt măsurile adoptate au fost impuse cu severitate de către FMI care nu mai era dispus să tolereze vreo amânare.

În plus, planul de reformă asumat de Emil Boc este pe de o parte construit în funcţie de cerinţele politicilor europene, iar pe de altă parte va fi restricţionat de opoziţia extrem de puternică din Parlament.

Iată de cât de puţin spaţiu de manevră va avea parte Emil Boc, iar bruma de autonomie rămasă va trebui împărţită cu Traian Băsescu, preşedintele-jucător care şi-a exprimat deja dorinţa de a decide în privinţa numirii viitorilor miniştri de la Externe, Apărare, Interne, Justiţie şi Finanţe, adică partea cea mai importantă a Guvernului României.

Boc cel rău

Există totuşi o zonă în care Emil Boc îşi poate demonstra autonomia. Este domeniul numirilor politice din cadrul PDL, acei oameni care deşi nu vor ocupa posturi de prim rang în guvern, vor beneficia de poziţii profitabile şi influente în ministere şi agenţiile guvernamentale.

Deocamdată Emil Boc nu s-a dovedit a fi diferit în această privinţă de nepopularii săi colegi Radu Berceanu sau Adrian Videanu. Monica Iacob Ridzi, cel mai compromis ministru democrat-liberal, îşi păstrează în continuare funcţia de conducere în partid, iar deputatul Cosmin Mihai Popescu, condamnat pentru corupţie, continuă să fie preşedintele filialei PD-L Gorj.

Din nou, Emil Boc pare a fi mai curând un politician care ştie foarte bine când trebuie să închidă ochii pentru a fi condus pe drumul cel bun.

Vai de arta lor...

În cealaltă tabără, Mircea Geoană se joacă pe marginea unui discurs foarte periculos pentru statul român, continuând să acuze fraudarea alegerilor şi ignorând astfel rezultatul votului şi decizia Curţii Constituţionale.

Se prevesteşte astfel tema centrală a discursului opoziţiei atâta vreme cât Mircea Geoană va rămâne, plin de resentimente, la conducerea social-democraţilor.

Menţinerea lui Emil Boc în funcţia de prim-ministru este cea mai bună dovadă a incapacităţii politicienilor de toate culorile de a colabora chiar şi în vremurile cele mai dificile. Politica este arta compromisului, o artă în care politicienii români nu excelează.

Autor: Vlad Mixich
Redactor: Medana Weident