Brânza stimulează euroscepticismul

„Domnu’, ia poftiţi aici o brânză bună...mai proaspătă, mai nesărată, de capră. Ia poftiţi doamnă aici să gustaţi brânza”. Dar nu strigătele te îndeamnă la gustat brânza, ci însăşi bucăţoaiele mari şi albe din galantare. Lucioasă sau mată, sfărâmicioasă, pişcătoare pe limbă sau catifelată cum doar caşul dulce poate fi, brânza din pieţele româneşti se gustă pe vârful cuţitului şi apoi se vinde fără probleme, unele estimări apreciind că, micul comerţ ocupă 45% din piaţa lactatelor în România.

Cum se taie vidul?

Însă fie că sunt brânzari sibieni de la Jina, ori oltence cu vaca în bătătură, de pe 1 februarie toţi au probleme. Un ordin al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare impune micilor producători respectarea normelor europene. Practic, începând cu 1 februarie, ţăranul român trebuie să-şi eticheteze şi împacheteze produsele şi să poarte halate, bonete şi mănuşi curate pentru a putea vinde brânza la piaţă. Deşi reprezentanţii autorităţilor publice au precizat că noile norme nu impun sigilarea produselor, piaţa vuieşte de teama „vidului” şi îşi apără igiena moştenită din moşi-strămoşi. „Nu e mai curat cum zic ei. Di ce să fie mai curat? Că aşa se ştie din moşi strămoşi. Brânza aşa s-o vândut de când se ştie. Omu’ dacă nu vine la piaţă să guste nu-i mulţumit. Dacă nu ştie ce ia, atuncia omu’ nu ia. Şi e mai bine aşa, să nu fie ambalată. Pentru clienţi şi pentru noi”, ne spune un cioban de prin Mărginimea Sibiului. Intervine şi un client: „Două mii de ani ciobanii noştri aşa au vândut brânza şi te-au crescut pe mata, m-au crescut pe mine, a crescut toată lumea. Şi acum ne trezirăm cu Uniunea Europeană”. Doi paşi mai încolo, o bătrână cu halat alb dar fără mănuşi, are o dilemă în faţa noilor reguli: „Doamna vrea să ia mai puţin de o jumătate de kil’. Felia mea are un kil’ jumate. Cum fac eu să tai vidul să îi dau o juma’ de kilogram?”.

Euroscepticismul şi brânza

Pentru cei mai mulţi români, Uniunea Europeană reprezintă o simplă idee abstractă care nu trezeşte interes. De aici şi un eurooptimism infantil, căci ce e departe şi necunoscut nu trezeşte patimi de niciun fel. Însă legile emise la Bruxelles încep încet-încet să influenţeze viaţa de zi cu zi a oamenilor. Pentru populaţia rurală care nu călătoreşte prea mult, primul contact cu Uniunea Europeană se petrece acasă, acolo unde noile legi vin să schimbe vechea orânduială. Iar un astfel de contact este de cele mai multe ori neplăcut.

Ce e mai gras, decât brânza de vacă?

Euroscepticismul ar putea avea un mare succes în rândul acestei populaţii, pentru care nu normele sau legile sunt importante, ci meşteşugul din care îşi câştigă traiul: „Să mulge oile frumos, să strecoară laptele, bine cum se face, p-ormă să dă cheag, să face caşul la dulce, p-ormă să taie bucăţi şi să pune la saramură. La saramură îl ţinem 12-14 ore, depinde, şi p-ormă o aşezăm frumos în putini de lemn de brad cu sac de nylon şi se leagă sacul. Umblăm iarna la ea şi venim acum s-o vedem. Cred că e o calitate...Uite aşa, numa’ de curiozitate, să gustaţi aci nişte brânză maturată de oaie de astă-vară. Sper că nu moare nimeni din aşa ceva...”. Moare, i-am spus brânzarului de lângă Sibiu, dar moare de bun şi gustos ce este. Un gust care poate deveni inclusiv acel brand de ţară, pe care guvernanţii români îl caută de ani de zile doar în zonele dispuse să ofere comisioane mai grase decât cea mai grasă brânză de la Jina.