1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Brisbane: reuniune G20 marcată de conflicte

dpa, afp, rtr / i.a.15 noiembrie 2014

Ţara-gazdă Australia a dorit ca reuniunea G20 să fie consacrată economiei globale. După cum se arată însă, discuţiile între puternicii lumii vor fi dominate de conflicte politice.

https://p.dw.com/p/1Do2s
Imagine: Reuters

Reuniunea G20, a şefilor de stat şi de guvern din cele mai puternice 20 de ţări industrializate şi emergente, a debutat la Brisbane, în Australia, cu un mic dejun oficial. Întâlnirea este marcată în special de criza din Ucraina şi de relaţiile tensionate cu Rusia, Kremlinul fiind acuzat de occident că-i sprijină pe separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei.

Uniunea Europeană ameninţă Rusia cu noi sancţiuni în cazul în care preşedintele acestei ţări, Vladimir Putin, nu-şi respectă angajamentele asumate în vederea dezamorsării şi stabilizării situaţiei. Totuşi, încă nu a fost luată nicio decizie, potrivit preşedintelui Consiliului UE, Herman Van Rompoy.

Şefii de stat şi de guvern europeni intenţionează să se pună de acord duminică cu preşedintele SUA, Barack Obama, în privinţa măsurilor ce vor fi luate. O zi mai târziu, luni, miniştrii de Externe ai ţărilor UE se vor reuni la Bruxelles pentru consultări legate de criza din Ucraina. Anterior, şefa executivului german, Angela Merkel, şi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, se întâlnesc sâmbătă seară la marginea reuniunii G20 de la Brisbane, pentru o discuţie între patru ochi.

Marcată de conflicte este şi tema protecţia mediului. Secretarul general al ONU, Ban Ki Moon, a cerut statelor G20 să ia măsuri energice pentru îngrădirea fenomenului de încălzire a pământului. Ţelul este semnarea unui acord global în acest sens, în cadrul conferinţei ONU pentru mediu ce se va desfăşura la finele anului 2015 la Paris. Ban a adus elogii SUA şi Chinei , care ar fi ajuns în această săptămână la o înţelegere privind chestiunile de mediu. Înţelegerea urmăreşte "ţeluri foarte ambiţioase", a declarat Ban.

SUA vor să pună la dispoziţie trei miliarde de euro (2,4 miliarde de euro) pentru protecţia mediului în ţări aflate în curs de dezvoltare. Banii vor fi viraţi în Fondul Verde pentru Climă (GCF) al ONU. Anunţul a fost făcut de un reprezentant de rang înalt al administraţiei de la Washington, la marginea summit-ului. Şi Japonia va contribui cu echivalentul a 1,2 miliarde de euro la dotarea GCF. Fondul ONU pentru climă îşi propune ajutarea ţărilor sărace la edificarea unor capacităţi industriale ecologice.

Ţările UE membre ale G20 se fosesc de reuniunea la vârf din Australia şi pentru a continua negocierile cu SUA vizând tratatul transatlantic de liber-schimb TTIP. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că preşedintele SUA, Barack Obama, va discuta cu colegii săi europeni duminică despre stadiul tratativelor. Europa nu va renunţa însă la standardele sale în domenii cum ar fi sănătatea, protecţia socială sau puritatea produselor alimentare, a adăugat Juncker.

Teme prioritare oficiale în cadrul reuniunii G20 sunt creşterea economiei globale, investiţii pentru infrastructură la nivel global şi un program de acţiune împotriva metodelor de eludare a taxelor la buget practicate de marile concerne.