Bucureşti - un "şvaiţer" uriaş

Privită de sus, de la înălţimea afacerilor pe care le derulează unul dintre cei mai bogaţi antreprenori români, Dinu Patriciu, capitala României pare un şvaiţer. Într-un interviu acordat portalului de informaţii din şi pentru lumea businessului Money, proaspăt fostul acţionar Rompetrol vorbeşte despre spaţiile industriale rămase încă blocate şi potenţialul urbansitic al acestora. Pe măsură ce cobori de la anvergura top-managerului, impactul cotidianului devine tot mai apăsător. Pentru bucureşteanul de rând, oraşul este un cronofag nesătul şi o continuă sursă de iritare.

Bucureştii plătesc pe mai departe tribut sclipirilor de geniu atoateştiutor ale lui Nicolae Ceauşescu. Schimbarea forţată la faţă a oraşului, gândită în centimetri pătraţi, a luxat capitala României, atât din punct de vedere sociologic cât şi urbanistic. Noua metropolă oferă prea puţine locuitorilor ei iar feedbackul este pe măsură. Ultimele două decenii nu au făcut decât să cristalizeze noul spirit al oraşului, accentuând decăderea lui morală şi fizică.

Administraţiile locale care s-au succedat în aceşti din urmă douăzeci de ani au moştenit megalomania lui Ceauşescu. E drept, nu mai au parte de întregul instrumentar din acea vreme. Asta nu îi împiedică să gândească proiecte de mare anvergură, considerându-se, probabil, prea mari pentru a se împotmoli în micile obstacole din viaţa de zi cu zi ale cetăţeanului.

Să luăm un exemplu actual. Primarul în exerciţiu, Sorin Oprescu, visează la o autostradă suspendată. Nu are banii necesari. Între timp, traficul se aglomerează într-un ritm accentuat – chiar dacă, pe la începutul anului, oraşul părea să fi primit o gură de oxigen prin deteriorarea nivelului de trai cauzată de blocajul economic global. Lucrurile au revenit, însă, la normalul urbei. Edilii continuă să viseze la autostrada suspendată, omiţând soluţiile mărunte şi accesibile, cum ar fi instituirea de sensuri unice sau suplimentarea, disciplinarea şi, neapărat, credibilizarea efectivelor poliţiei rutiere.

Când plouă, oraşul-şvaiţer invocat de magnatul Dinu Patriciu devine o mlaştină. Peste praful uscat şi inextirpabil al oraşului, apele căzute din cer băltesc laolaltă cu cele refulate din reţelele de canalizare. Subsolurile unei bune părţi a imobilelor duhnesc a umezeală şi deversări cu potenţial hepatic. Sistemele de colectare a apelor menajere şi ale capitalei României datează dintr-o epocă în care oraşul era de câteva ori mai mic decât azi. Sunt epuizate atât de scurgerea vremii cât şi de volumul masiv de scurgeri căruia trebuie să-i facă faţă. Toţi edilii Capitalei au ştiut asta – a fost, de altfel, scuza invocată la fiecare ploaie. Administratorii oraşului au, însă, atâtea priorităţi încât simpla rearanjare a ordinii acestora le mănâncă timpul necesar rezolvărilor.

Autor: Cristian Ştefănescu, Bucureşti

Redactor: Robert Schwartz