Bucureştiul şi problema transnistreană

Odată revenit la Palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu a oferit în cadrul unei întâlniri cu diplomaţii români acreditaţi în străinătate o definiţie mai clară a poziţiei pe care o adoptă România faţă de Republica Moldova şi faţă de problema particulară a Transnistrei.

Din momentul în care negocierile privind statutul Transnistriei au fost reluate (în februarie 2011), înregistrându-se progrese surprinzătoare, diplomaţia românească nu a mai spus nimic foarte răspicat. "Misiunea noastră, pe care ne-o asumăm fără rezerve, a spus preşedintele Traian Băsescu, este aceea de a susţine poziţia Chişinăului. Sigur că putem avea foarte multă fantezie legat de cum să fie rezolvată problema transnistreană. Putem avea şi fantezie, putem avea şi soluţii, dar nu suntem parte a procesului de negociere. Ceea ce noi putem face eficient este să punem la dispoziţia UE expertiza noastră cu privire la soluţionarea corectă a problemei transnistrene, pentru că UE ne reprezintă şi pe noi în negocierile legate de problema transnistreană. De asemenea, aliaţilor noştri americani le-am spus şi le vom pune în continuare la dispoziţie expertiza noastră, dar ne abţinem de la a da Chişinăului soluţiile noastre”, a mai spus preşedintele Traian Băsescu, la întâlnirea cu ambasadorii români.

În mod oficios, Bucureştiul a privilegiat mereu o soluţie care astăzi pare caducă, şi anume decuplarea Transnistriei de Republica Moldova. Atât cercurile politice ale dreptei, cât şi social-democraţii au fost de părere că Transnistria este mai curând o piatră de moară pentru o veche provincie românească care are vocaţia integrării europene.

De aceea, după 20 de ani de negocieri fără orizont, evoluţia rapidă a evenimentelor din Republica Moldova şi ameliorarea vizibilă a relaţiilor dintre Chişinău şi Tiraspol şi mai cu seamă perspectiva federalizării, privilegiată în trecut de Rusia, au lăsat cercurile politice din România fără o replică bine definită.

Preşedintele Traian Băsescu, care deţine de altfel rolul principal în definirea politicilor externe, este primul care s-a exprimat arătând cu limpezime că Bucureştiul se va abţine să pledeze pentru propriile sale soluţii şi că acceptă să se limiteze, cu discreţie, la rolul de avocat al Chişinăului în forurile europene. Ce-i drept, Chişinăul pare să aibă un canal direct de comunicare cu Berlinul, ceea ce îl dispensează să ceară ajutor României, dar disponibilitatea Bucureştiului nu poate fi decât binevenită.

Totuşi preşedintele a dat de înţeles că România ar avea soluţiile sale proprii, chiar dacă admite că nu are autoritatea să le discute. În plus, se angajează să accepte situaţia, evitând cu maximă grijă să pomenească despre o posibilă integrare a republicii Moldova în NATO. „Am văzut, a mai spus preşedintele, unele declaraţii care vizau Republica Moldova în NATO. Aş avea rugămintea, chiar dacă vin de la înalţi demnitari ai statului român, să nu mergeţi pe această direcţie, pentru că Republica Moldova şi-a declarat neutralitatea prin propria ei Constituţie”.

Guvernul nu a dat un mesaj la fel de clar, dar ministrul de externe Titus Corlăţean va face o vizită la Chişinău în 13 septembrie, în urma căreia am putea obţine declaraţii mai concludente.