1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Bun venit în Casa Verde

15 iulie 2009

Începând de astăzi, Administraţia Fondului de Mediu preia dosarele candidaţilor – autorităţi locale – interesate în instalarea sistemelor alternative, ecologice, de alimentare cu energie.

https://p.dw.com/p/IpVj
Imagine: picture-alliance/ dpa

Programul „Casa Verde" a fost, de fapt, anunţat cu mare fast în timpul ministeriatului deţinut de udemeristul Atilla Korodi. În discuţie fuseseră aduse fonduri alocate de la rezervele europene de dezvoltare a României şi o contribuţie publică naţională, acoperind, în principiu, 80% din costurile instalării unui sistem care să permită utilizarea energiei solare la reducerea cheltuielilor menajere materiale şi ecologice. Programul a fost, însă, viciat printr-o superficială reglementare a normelor de punere în practică, astfel că, în mai multe rânduri, a fost considerat neaplicabil. La un moment dat, noul ministru al Mediului, social-democratul Nicolae Nemirschi, a invocat şi lacunele financiare are principalului sponsor al operaţiunii, statul.

Lansat pe final de mandat guvernamental, programul a avut, cel puţin în forma sa iniţială, darul de a scoate în evidenţă câteva dintre metehnele sistemului administrativ românesc. A fost, în fapt, vorba despre existenţa unei sume de bani care trebuie, pur şi simplu, cheltuită. Astfel s-a născut un proiect metodologic deficitar, care a şi dus la repetate amânări – până la punctul la care însuşi beneficiarul final a fost schimbat. La început „Casa Verde” se adresa oricui era interesat să schimbe combustibilii convenţionali pe sursele ecologice de energie. Statul ar fi trebuit să selecteze firme specializate în instalarea panourilor solare, urmând ca acestea să accepte dosarele candidaţilor în virtutea bunului plac. S-ar fi ajuns la un punct în care, de fapt, tentaţi de subvenţia substanţială, beneficiarii finali s-ar fi întrecut în „atenţii” către firmele agreate pentru obţinerea unui loc eligibil.

Modificările operate scot, astăzi, pe piaţă, un alt program în care principalii beneficiari sunt, de fapt, conform ministrului Nemirschi, consumatorii publici – spaţii administrative, şcoli, spitale sau căminele de bătrâni. O altă categorie de destinatari ai programului sunt asociaţiile de proprietari sau locatari. Altfel spus – şi sunt chiar cuvintele ministrului: blocurile ceauşiste. În cazul acestora din urmă, însă, „Casa Verde” apare pe fondul blocajului survenit într-o altă campanie cu acoperire naţională şi finanţare de la buget: izolarea termică. Numărul blocurilor care au beneficiat de lucrări de anvelopare, cum sunt ele numite, este nesemnificativ. Până când pierderile de energie din aceste ansambluri rezidenţiale de tip vechi nu vor fi reduse prin căptuşirea eficientă a finisajelor lucrate în clasicul stil ceauşist, operaţiunea „Casa Verde” nu va fi decât o tentativă de a stoca apă într-un butoi ciuruit.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: VD