"Bush nu dă prada din mână"

Der Tagesspiegel din Berlin scrie: „Bush a promis că-şi va asuma întreaga răspundere - aceasta a fost cea mai importantă frază a discursului său. … De la începerea războiului au fost comise erori, a admis el. Dar eroarea majoră a fost războiul în sine. Vor mai ajuta trupele suplimentare la ceva? Nimeni nu ştie, iar Bush nici atât”, comentează Der Tagesspiegel.

Sporirea trupelor pusă la îndoială

La Rostock, cotidianul regional Ostsee-Zeitung abordează subiectul pe un ton mai categoric: „Ce n-au reuşit să facă până acum 140 000 de soldaţi americani, şi anume să restabilească ordinea de stat în Irak, vor reuşi cei 20 000 de noi soldaţi GI şi mai puţin. Bush se agaţă aproape cu religiozitate de speranţa de a mai avea totuşi succes. Speranţa sa este însă vădit neîntemeiată iar bătălia din Irak va fi cu siguranţă ultima”.

Dubii privind strategia din Irak

Şi săptămânalul Die Zeit din Hamburg priveşte situaţia cu ochi critici: „Era în care SUA au fost superputerea determinantă a situaţiei geo-politice din Orientul Apropiat, a apus. Or discursul preşedintelui care proclamă victoria în Irak este doar o tentativă de a masca declinul. Trupele americane, în loc să formeze o armată irakiană, au facilitat formarea miliţiilor care cufundă ţara în haos”.

Curajul disperării

La Gera, ziarul regional Ostthüringer Zeitung, avertizează: „Experţii au cerut urgent delegarea sarcinilor de securitate armatei irakiene, şi soluţionarea situaţiei de criză pe cale diplomatică. Bush face însă exact pe dos: Noi, şi nu irakienii, trebuie să garantăm securitatea oamenilor din Irak. Bush însuşi ar fi zis în spatele uşilor închise că planul va funcţiona, deoarece el ‚trebuie să funcţioneze’. Acesta este curajul disperării şi ideologia propriei voinţe”.

„Bush nu-şi lasă prada din mână”, titrează astăzi la Geneva Der Tages-Anzeiger, continuând: „Comandantul suprem de la Casa Albă nu vrea, în mod vădit, să dea prada din mână. Şi nu e vorba doar de petrol. El pur şi simplu nu mai vrea să renunţe la această zonă situată în inima Orientului Mijlociu, şi ca atare foarte importantă din punct de vedere geostrategic.

Recomandările Baker nu sunt luate în seamă

De aceea, în loc să urmeze recomandarea lui Baker, de a deschide dialogul cu Iranul şi Siria, Bush preferă să ameninţe cele două ţări cu violenţă. Dirscursul său aminteşte în mod fatal de decizia lui Nixon de a extinde războiul din Vietnam atacând şi Cambogea.

Acea aventură s-a sfârşit cu o înfrângere şi cu retragerea umilitoare a americanilor de pe acoperişul ambasadei din Saigon. De aceea e bine, ca americanii din Bagdad să ştie, că în caz de forţă majoră pot ateriza elicoptere şi în zona lor verde”.

Cercul vicios al SUA

Frankfurter Allgemeine Zeitung atrage atenţia asupra cercului vicios care leagă Irakul indisolubil de SUA: „Presiunea asupra guvernului Maliki de a-şi asuma, în sfârşit, răspunderea pentru propria ţară, a sporit considerabil. Dar ameninţările preşedintelui, că răbdarea Americii nu este fără limite, nu modifică cu nimic faptul că Bush depinde în mod absolut de puterea guvernului irakian de a se impune şi de succesul său în această privinţă. Iată o dilemă fără ieşire”.

Orientul Mijlociu

Cotidianul conservator berlinez Die Welt aruncă o privire asupra întregii regiuni a Orientului Mijlociu: „Să nu ne facem iluzii despre adevăratul deznodământ al acestei crize – el va însemna un mare război total în Orientul Apropiat şi Mijlociu, cu schimbări de regim la Damasc şi Teheran, necesare pentru garantarea securităţii schimbării de regim de la Bagdad.

De la început nu a fost vorba doar de Saddam, la fel cu pe 8.mai 1945 nu a fost vorba doar de Germania, ci trebuia apărată democraţia în întreaga Europă Occidentală. Acum avem aceeaşi situaţie între Marea Mediterană şi Golful Persic. Viitori istorici să se aştepte la vremuri interesante”, anticipează Die Welt.

Apel la implicarea Europei

În cele din urmă, Lausitzer Rundschau apelează la o participare mai activă a comunităţii internaţionale: „Lupta împotriva terorismului ar trebui dusă cu eforturile reunite ale tuturor statelor membre NATO. De aceea, soldaţii germani sunt staţionaţi în Afganistan.

Or pe acest fundal este surprinzătoare tăcerea Europei cu privire la războiul din Irak, şi încăpăţânarea americană asupra unei strategii care se limitează aproape numai la forţa militară. Şi Berlinul este de părere că ar trebui să stăm deoparte. În realitate a sosit clipa sfaturilor buine. Chiar dacă Bush nu va voi să le asculte, el nu mai decide la Washington de unul singur. A sosit timpul să renunţăm la atitudinea noastră rezervată şi să profităm de noile oportunităţi de a exercita influenţă”.