1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Bush nu regretă nimic

10 noiembrie 2010

"Am făcut greşeli în timpul mandatului meu, însă nu am ce să-mi reproşez", scrie fostul preşedinte american George W. Bush în memoriile sale. În cartea sa "Decision Points", Bush cere înţelegere din partea americanilor.

https://p.dw.com/p/Q3ft
Fostul preşedinte american George W. Bush, semnând una din copiile cărţii saleImagine: AP

În aproape 500 de pagini de memorii, fostul lider de la Casa Albă, George W. Bush, încearcă să explice lumii întregi de ce consideră că deciziile pe care le-a luat ca preşedinte au fost juste.

Apoi, fulgerător, fostul preşedinte republican al Statelor Unite recunoaşte un lucru devenit între timp evident, anume că Saddam Hussein nu deţinea arme de distrugere în masă în momentul în care americanii au hotărât să atace Irakul. Mai mult, Bush admite că nu a ţinut cont de retragerea trupelor din Irak şi că ajutorul pentru victimele uraganului Katrina a sosit tardiv.

Cu toate acestea, nu de puţine ori senzaţia pe care o ai citind memoriile fostului preşedinte american este că vina nu-i aparţine neapărat lui.

În ceea ce priveşte modul în care autorităţile au reacţionat după devastatorul uragan, Bush scrie că preşedintele nu putea acţiona pe cont propriu şi deplânge refuzul guvernatorului statului Louisiana, Kathleen Blanco, de a primi ajutor din partea autorităţilor federale. Acesta ar fi motivul pentru care oamenii afectaţi de catastrofă au aşteptat în zadar, zile întregi, ajutorul autorităţilor. Uraganul Katrina a curmat mai bine de 1500 de vieţi omeneşti.

"Waterboarding"

Un alt subiect fierbinte abordat de republican în cartea sa "Decision Points" este cel privitor la metodele de interogare folosite în unele închisori americane. Simularea înecului, metodă de interogare cunoscută şi sub termenul de "Waterboarding", a fost dur criticată nu doar pe scena politică americană, ci şi de organizaţia pentru drepturile omului, Amnesty Internaţional.

Bush Memoiren
"Decision Points", memoriile lui George W. BushImagine: KINDLE

Bush recunoaşte că a dat undă verde folosirii "Waterboarding"-ului în închisorile americane, dar subliniază că anterior acestei decizii primise asigurări din partea mai multor avocaţi şi specialişti, care nu considerau această "tehnică" drept tortură.

Afirmaţia lui Bush, conform căreia "Waterboarding-ul a salvat vieţi omeneşti", a determinat organizaţia Amnesty International să solicite procuraturii americane anchetarea fostului preşedinte american. La începutul lui 2010, justiţia americană s-a pronunţat însă în favoarea lui Bush.

Relaţia cu Germania

În privinţa relaţiei cu Germania, Bush scrie că a fost şocat şi enervat când l-a auzit pe ministrul german al Justiţiei de la acea vreme, Herta Däubler-Gmelin, comparându-l cu Adolf Hitler. "Nu există ceva mai jignitor decât să auzi aşa ceva din partea unui responsabil german", scrie Bush în memoriile sale. Däubler-Gmelin a negat ulterior că ar fi făcut o astfel de declaraţie.

În pofida relaţiilor glaciale de la acea vreme dintre Statele Unite şi Germania, fostul preşedinte american nu are o părere proastă despre toţi politicienii germani. Actualul cancelar Angela Merkel este, în ochii lui Bush, "o persoană caldă şi de încredere". Viaţa acesteia în fosta RDG a fascinat-o pe fosta primă doamnă a Statelor Unite, Laura Bush, scrie George W. Bush.

Autori: Christina Bergmann / Vlad Drăghicescu
Redactor: Ovidiu Suciu