Când americanizarea întâlneşte relicvele sovietice

Ştiaţi că există o perioadă în trecutul nu foarte îndepărtat al României căruia i se poate spune "tehnocrat-optimistă"? Se întâmpla pe vremea în care vechea Diernă, Orşova veche, se scufunda sub apele Dunării, oprită din cursul ei natural printre Cazane de barajul de la Porţile de Fier - Djerdap. În schimbul urbei inundate se înălţa oraşul nou - care, chiar şi astăzi, de departe, oglindindu-se în apele golfului, pare o staţiune de pe coasta nordică a Italiei.

Înainte de a te apropia şi a descoperi un oraş adormit dai nas în nas cu mostra de arhitectură a vremii aceleia - "tehnocrat-optimiste". Ai putea să uiţi de trenul personal care te aduce de la Turnu Severin, o leneşă cursă, şerpuindu-şi pe versantul muntos, de-a lungul apei, când mai aproape de ea, când mai spre vârf, vagoanele goale şi murdare, pe care le opreşte în toate staţiile vizibile şi invizibile, reale sau nu, întinse de-a lungul celor circa 30 şi ceva de kilometri.

Arhitectonica trimite cu gândul că prin gară au trecut nu doar trenuri mai interesante, ci şi ceva vremuri mai bune: o modernitate austeră, dar bine proporţionată şi orientată spre funcţionalitate, un pavilion aerisit, cu ieşire spre peronul de pe care, prin pereţii de sticlă ai sălii de aşteptare, călătorul poate vedea până în golful Dierna - Dunărea acoperind vechiul oraş. Astăzi...

Cataractă a realităţii

Markus Bauer, jurnalistul care a obţinut de la redacţia Neue Zürcher Zeitung aproape o pagină întreagă pentru note de călătorie în România, a găsit, coborând din trenul personal, o clădire încuiată, cu pereţi scorojiţi, anticipând centrul civic al Orşovei noi. Şi, totuşi, oricât de amorţit se prezintă oraşul, faleza e vie - cu terase, cu fotolii de piele, cu cocktailuri, cu hituri pop...

Orăşelul de pe malul Dunării este o miniatură a unei Românii care, la 20 de ani de la căderea comunismului şi patru ani de la integrarea europeană, face infuzii de americanism în carcasa-i încă sovietică. O lume, această Românie descoperită de Markus Bauer şi ca atare definită chiar din titlul reportajului, ca o "cataractă a realităţii".

O altă miniatură a României, ceva mai mare, de data aceasta, este capitala. Un oraş nu neapărat iubit în restul ţării dar, în orice caz, înnoit - cel puţin pe faţadele blocurilor; sau prin redescoperirea bicicletei de către tineri. Bucureştii de altădată erau corso-ul copiilor nomenclaturii; astăzi, străzile sunt pline de sprayeri, artişti urbani, eco-freaks, arahişti, bikeri, hip-hoper, motorişti de toate capacităţile cilindrice şi orice alte curente la modă sau perene.

Capitala are un ţesut adipos de mici zone rezidenţiale, un inel de orăşele-satelit. În aceste "gated communities" trăiesc în special familiile managerilor de firme autohtone sau de reprezentanţe ale transnaţionalelor - şi totul arată ca în reclamele româneşti (curăţenie, gazon, arhitectură relaxată). Cu o singură excepţie: barierele nu impresionează câinii vagabonzi, cei care, noaptea, în bătaia farurilor, seamănă cu şacalii şi hienele africane.

Mirajul

Călătoria lui Markus Bauer prin România mai are o etapă: din Gara de Nord, în modernul intercity (la fel de lent ca şi acceleratul sau rapidul), spre Republica Moldova. Colegi de compartiment: laptopuri, telefoane mobile (etaloane de status social, chiar dacă standardul de viaţă nu mai permite nimic altceva), vin vărsat, vase cu brânză, alte astfel de atenţii cărate dintr-un loc în altul pentru a bucura gazdele. Odată suit în relicvele pe patru roţi care servesc drept mijloc de transport în comun dincolo de Prut - descoperi, printre dealurile presărate cu sate abandonate de tinerii plecaţi să muncească în Vest - o Românie rămasă cu 20 de ani în urmă. La Bălţi, centrul oraşului arată defect; viaţa începe să se dezvolte în aşezările cu faţade elegante şi acoperişuri colorate, apărute la periferia zonei urbane.

Diferenţa dintre Uniunea Europeană şi vecinii ei de la Răsărit este greu de trecut cu vederea. Iar România, cel puţin epidermic mai dezvoltata Românie (chiar şi în condiţii de criză) rămâne apetisantă ca poartă de intrare într-o lume cu un standard de viaţă european. Şi atrage ca atare, conchide jurnalistul şi scriitorul Markus Bauer, în paginile ziarului elveţian Neue Zürcher Zeitung.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor:Petre M. Iancu