Când argumentul onoarei nu mai poate fi invocat

Cineva a spus că preşedintele a ajuns să guverneze cu ajutorul Comsiei de la Bruxelles. E o afirmaţie care nu avantajează deloc noua majoritate, căci dezacordul cu Comisia nu este neapărat un punct de glorie. Trebuie să fii Marea Britanie ca să iei Comisia peste picior şi, dacă nu eşti o ţară cu tradiţii respectabile, care să impună prin propria statură, ai nevoie de argumente foarte puternice. Or, în cazul statutului deputaţilor şi senatorilor, argumentele USL sunt destul de fragile.

Să recapitulăm. Noua lege a statutului a adus câteva modificări, care, pe de o parte, organizează mai logic articolele privind incompatibilităţile şi conflictele de interese, dar, pe de alta, răpeşte Agenţiei de Integritate o parte din puterea de care dispune.

Potrivit noii legi, deciziile ANI nu mai sunt puse automat în aplicare, ci sunt supuse sancţiunii judecătoreşti. Este o modificare bună, căci ANI este tot o instituţie omenească (românească) şi nu poate fi instituită ca model al perfecţiunii. Este uşor de prevăzut că o asemenea Agenţie, odată ce ia act de propria putere neîngrădită, va începe să abuzeze.

Dar problema USL constă într-un precedent nefericit. Senatorul Mircea Diaconu a refuzat în primă instanţă să demisioneze chiar şi după o hotărâre judecătorească definitivă, care confirma decizia ANI. Totuşi, în ciuda acestui episod, soluţia adoptată este corectă din punct de vedere teoretic. Atâta doar că legea este croită în aşa fel fel încât lasă situaţii neacoperite.

Se spune că mandatul unui membru al Parlamentului încetează „la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se respinge contestaţia la raportul ANI”, dar nu e clar ce se va întâmpla dacă raportul ANI nu este contestat şi dacă una din Camere nu ia o hotărâre expresă. Din nou cazul Diaconu atârnă ca o piatră de moară, căci s-a văzut atunci că Senatul a amânat mereu cu vădită intenţie să adopte o hoărâre. Cazul Diaconu este pur şi simplu precedentul prin prisma căruia este interpretată noua lege.

Preşedintele Traian Băsescu a retrimis luni la Parlament legea statutului solicitând să fie operate anumite modificări, în aşa fel încât ANI să nu fie lăsată „pe tuşe”, printr-un simplu artificiu legal. Totodată, preşedintele a cerut să se elimine acea prevedere care răpeşte Agenţiei de Integritate dreptul de iniţiativă, transformând-o într-un soi de organism consultativ al Parlamentului.

În noua lege, se arată, de pildă, că în situaţia în care un deputat sau senator se află în incompatibilitate şi nu notifică acest lucru, Biroul permanent va lua iniţiativa şi va sesiza comisia competentă, care va cere un punct de vedere şi Agenţiei de Integritate. Dacă însumăm termenele legale vedem că Biroul permanent poate sesiza comisia abia după o lună şi jumătate de la începerea mandatului, dar nu există niciun text care să oblige conducerea Camerei să facă acest lucru imediat. Aşadar, ar mai putea trece o lună, două, cel puţin, până când mecanismul să fie pus mişcare, deşi există posibilitatea practică să nu fie declanşat niciodată.

Prin urmare, noua lege a statutului, deşi aduce câteva îmbunătăţiri faţă de legea veche, sfârşeşte prin a crea un mecanism care îngăduie unui parlamentar cu susţinere politică să-şi păstreze mandatul pe termen nelimitat, în ciuda unei situaţii de incompatibilitate. Cineva argumenta că ANI ar putea intenta ea un proces, dar acest lucru conduce la aceleaşi tergiversări interminabile, cu deznodământ nesigur.

Preşedintele Traian Băsescu nu a invocat în solicitarea sa o argumentaţie proprie, mărginindu-se să reia observaţiile conţinute în ultimul raport MCV al Comisiei Europene, care recomanda ca ANI să rămână „singura autoritate însărcinată cu verificarea potenţialelor incompatibilităţi”. Aşa cum am văzut însă, USL, în ciuda polemicii aprinse din ţară, nu are suficiente argumente pentru a combate punctul de vedere al Comisiei.

Majoritatea parlamentară ar putea, teoretic, să se prevaleze de argumentul onoarei şi al prezumţiei de onestitate, care ar suplini imprecizia mecanismelor legale, dar, practic, precedentele dezonorante binecunsocute îi taie aripile. Cu siguranţă că membrii Comisiei de la Bruxelles nu alcătuiesc o instanţă infailibilă, dar pentru a combate Comisia în mod eficient, USL ar avea nevoie de o statură morală impunătoare.