Când presa pune întrebarea corectă

Cât de plictisitoare poate fi, uneori, presa germană, în sobrietatea ei naţională şi cu rigoarea prusacă pe care o practică. Migăloasă şi prudentă, atentă la toate detaliile şi nuanţele. Până şi cu persoanele gata condamnate se poartă cu mănuşi. Iar presa de scandal, tabloidală, cum i se spune mai peste tot, are, în Germania, o altă titulatură generică – bulevardieră. Ziare precum Bild, Express sau Abendblatt sunt percepute ca parteneri de bârfă, nu ca generatoare de scandaluri. Cât despre ziarele de calitate – acestea sunt, uneori, de-a dreptul cinice în atitudinea lor echilibrată.

La începutul săptămânii, unul dintre studiourile regionale ale televiziunii publice ARD a difuzat un material despre un posibil recurs ilegal şi, mai ales, imoral la bugetul federal. Conform emisiunii „Report Mainz", preşedintele Deutsche Bank, Joseph Ackermann, a avut parte de o petrecere prilejuită de împlinirea a 60 de ani chiar în incinta Cancelariei federale, la invitaţia şefului creştin-democrat al Guvernului, Angela Merkel. Deutsche Bank nu este banca naţională, arbitru al scenei bancare a Germaniei (aceea se numeşte Deutsche Bundesbank), ci un actor, o afacere, unul dintre concurenţii din lumea finanţelor federale. Cum Ackermann nici măcar nu a adus cine ştie ce servicii intereselor unei naţiuni care ar trebui să-i poarte recunoştinţa veşnică, posibilitatea ca o sumă oarecare de bani – de ordinul câtorva mii de euro – să fi fost alocaţi din bugetul unei ţări aflate în pragul crizei (se întâmpla în aprilie 2008) pentru o petrecere a inflamat rapid spiritele la Berlin. Ca atare, partidele de opoziţie - dar şi partenerii social-democraţi de coaliţie ai cancelarului Merkel – au cerut lămurirea imediată a afacerii. În replică, dreapta conservatoare s-a apărat, susţinând că nu a fost vorba despre o aniversare ci despre o cină la care au fost invitaţi 60 de antreprenori de top din Germania.

Afacerea nu a ieşit acum la iveală. Asupra ei pur şi simplu s-a revenit în acest moment destul de delicat al anului politic 2009. Germania nu se află doar în săptămâna alegerilor locale ci şi la începutul campaniei pentru desemnarea unei noi majorităţi parlamentare şi, implicit, a viitorului cancelar federal. În plus, de ceva vreme şi-au găsit loc pe scenă şi atacurile politice dintre partenerii de centru-stânga şi centru-dreapta aflaţi la guvernare.

Ceea ce lipseşte din peisaj este deriva de la subiect. Discuţia, deşi reluată, se poartă, în continuare, pe marginea faptelor şi nu a resorturilor care au determinat reintroducerea temei pe agenda publică – în acest moment. Ziaristul care a adus în discuţie cazul Ackermann nu a fost numit „tonomat cu euro" de personajele vizate iar realizatorii emisiunii „Report Mainz" şi postul public de televiziune nu au fost acuzaţi că fac jocul adversarilor cancelarului Merkel. Spre deosebire de România, în Germania, presa şi-a câştigat dreptul de a fi tratată cu seriozitate. A ştiut mereu să se plaseze de partea interesului public, câştigându-şi valoarea de avocat al cetăţeanului. A fost secondată, e drept, de o justiţie funcţională şi de un aparat parlamentar sensibil la forţa cuvântului scris şi rostit şi responsabil prin chiar respectul faţă de discernământul alegătorului.

Spre deosebire de România, unde presa s-a simţit obligată să se substituie unei justiţii strâmbe, asimilând din atribuţiile celorlalte puteri din stat până a ajuns să-şi piardă funcţiunile de bază şi locul de drept cuvenit, media germană s-a oprit la nivelul acelei lecţii de jurnalism care spune că pentru a afla răspunsuri trebuie să pui întrebări – iar singurele întrebări proaste sunt cele nepuse. Ceea ce "Report Mainz" a înţeles.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Robert Schwartz