"Când s-a tras, am simţit că nu îmi mai circulă sângele şi că îmi vine să vomit"

Din motive de securitate, nu vom face publică identitatea interlocuitorului nostru. L-am întrebat care este starea de spirit în zona în care locuieşte, undeva în nord-vestul Siriei, şi dacă a simţit vreo clipă că viaţa îi este pusă în pericol.

"Am auzit cu urechile mele cum trag; chiar şi aici, pe strada mea s-a tras, de pe un bloc din vecinătate. Sunt forţe de securitate dislocate în oraş. Acum vreo două săptămâni, într-o duminică, au pornit - pur şi simplu, fără scrupule, cum au fost dresaţi - un atac inopinat, ucigând 13 persoane care au avut neşansa de a se afla pe stradă. Oameni simpli, paşnici, neînarmaţi. Unii dintre răniţi au fost duşi la spital, dar medicilor nu li s-a permis acordarea de asistenţă medicală. Când s-a tras, am simţit că nu îmi mai circulă sângele şi că îmi vine să vomit. E senzaţia pe care o am ori de câte ori îmi este teamă - chiar şi înaintea unui examen. Şi acum, că m-ai întrebat dacă m-am simţit în pericol, mi se face iarăşi teamă. Mai ales că nişte medici intervievaţi de Al Jazeera au fost, recent, arestaţi.

Între timp e linişte, dar intrările în oraş sunt păzite iar cei care circulă cu maşinile sunt legitimaţi şi percheziţionaţi. Îi caută, bănuiesc, să nu aibă arme. Mai înspre centrul ţării, la Homs şi Hama, există încă, în rândul populaţiei, reţinere, din cauza amintirii a masacrelor trecute, de acum mai multe decenii. Istoria nu se uită - dar nici nu rămâne aşa. Au ieşit şi acolo destui - şi s-au înregistrat morţi, atât la Hama cât şi la Homs. În sudul ţării, însă, la graniţa cu Iordania, în provincia Daraa, câţiva copii au scris pe pereţi lozinci împotriva regimului, de exemplu Jos partidul. Şeful securităţii locale, verişor al presedintelui, a dat ordin ca aceşti copii să fie reţinuţi, bătuţi şi chinuiţi. Le-au fost smulse unghiile. Familiile au cerut eliberarea copiilor dar au fost refuzaţi şi jigniţi. Aşa s-a creat tensiune în oraş şi astfel au pornit primele proteste".

La puţin timp după cele dintâi proteste, lucrurile păreau să se aşeze. Preşedintele Bashar al-Assad, care lansase, în timp, reforme timide, părea să iasă în întâmpinarea revoltaţilor - iar la un moment dat s-a speculat, chiar, despre o punere în scenă menită să-l ajute pe şeful statului să scape de garda veche.

"Cu ceva vreme înainte de proteste, da, începuseră câteva schimbări. Dar se pare că fratele lui, Maher, care conduce armata a IV-a, îl ţine sub control. Sunt speculaţii - dar ca orice zvonuri - nu se nasc din senin. Acum, după primele proteste, pe fondul celor întâmplate în alte ţări arabe, preşedintele a făcut câţiva paşi cum ar fi ridicarea stării de urgenţă, în vigoare din 1963; a urmat demiterea guvernului (un gest care, de fapt, nu prea avea niciun efect). A fost reglementată organizarea de demonstraţii cu condiţia de a declara locul de desfăşurare, numărul de demonstranţi, durata şi ce se va scanda. În fine, s-a dat ordin să nu se mai folosească atacul armat. Coincidenţă sau nu, o primă reacţie a preşedintilor, atunci când li se clatină scaunul, este de a mări salariile. La fel a facut şi Bashar Al Assad!"

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu