1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Când vecinul se scufundă

10 iunie 2010

Imaginile cu Polonia scufundându-se au trezit repede spiritul civic în germani. Anonimi şi organizaţii au sărit în ajutorul vecinului aflat sub ape.

https://p.dw.com/p/NmiR
Imagine din localitatea Jaslo în sudul PolonieiImagine: AP

Poveştile din fotografii vorbesc de la sine. Bătrâni care îşi numără anii pe degete privesc spre ce-au avut şi nu vor mai putea să-şi reconstruiască - şi copii cărora le e limpede că anul acesta nici nu se mai pune problema unei vacanţe. Dincoace de graniţă, în Germania, imaginile pun în mişcare suflete. Voluntari anonimi se oferă să dea o mână de ajutor, organizaţii umanitare colectează tot ce le poate fi de folos inundaţilor şi, nu în ultimul rând, se caută soluţii pentru ca asistenţa pe care polonezii afectaţi de revărsarea apelor să aibă efect de durată.

Germanii nu au stat pe gânduri, ci le-au sărit imediat în ajutor polonezilor

La Cracovia au venit pompieri din Bavaria. Apele s-au revărsat în Polonia chiar în vreme ce la München se afla un grup de artişti din Cracovia, prezentând expoziţia "Femei fără graniţe". Gazdele lor germane nu au stat mult pe gânduri. În chiar spaţiul expoziţiei a fost organizată o operaţiune de colectare de ajutoare. Până s-a constituit convoiul umanitar, specialiştii în intervenţii de urgenţă au şi ajuns la locul dezastrului. Pentru că Münchenul nu are în dotare echipament de evacuare a apei de asemenea dimensiuni, aparatura (o pompă de 8000 de litri pe minut) a fost pusă la dispoziţie de comuna Pfaffenhofen - şi, deşi pare greu de crezut, traseul birocratic, specific unui asemenea transfer de tehnologie (şi atât de german, de altfel), a fost complet eludat. Şi din Koblenz a pornit spre Polonia un echipaj de pompieri profesionişti cu tot cu echipamentul de intervenţie. Şi din Ludwigshafen la fel. Şi din Bremen. Şi din Saarland. Practic, din întreaga Germanie.

Federaţia Tineretului Catolic German coordonează donaţiile în bani

Între timp, în Silezia Superioară, suprafeţele inundate sunt desecate de voluntarii germani cu utilaje pe care, între timp, le-a trimis în Polonia Serviciul Federal pentru Protecţie Civilă. Şi, pe lângă utilaje, au ajuns şi 1,8 milioane de saci de nisip.

În ce priveşte donaţiile în bani, operaţiunea este coordonată de Federaţia Tineretului Catolic German. La rândul său, preotul misiunii catolice poloneze din Koblenz, Edmund Druz, e convins că, la el în parohie, 1300 de euro pot fi colectaţi, de la enoriaşi, fără vreun efort, într-o duminică normală. De administrarea fondurilor strânse, de modul în care banii vor ajunge la sinistraţi se va ocupa, mai apoi, organizaţia umanitară Caritas Polska. Şi, pe măsură ce se derulează primul ajutor, vor veni şi ideile despre cum va putea fi remediată, cât mai repede, situaţia dramatică pe care o va lăsa în urmă retragerea apelor

Autori: Agnieszka Rycicka, Magdalena Dercz / Cristian Ştefănescu
Redactor: Alexandra Sora