Când voturile sunt cotate la bursă

Propunerea deputatului liberal vizează în primul rând exploatarea de la Roşia Montană, acolo unde statul român deţine, după majorarea participaţiei, doar 19,31 %, prin intermediul societăţii Minvest SA.

În opinia deputatului de Iaşi „aportul social al statului îl reprezintă zăcământul“, ceea ce l-ar îndreptăţi să pretindă pachetul majoritar de acţiuni.

În momentul de faţă, societatea care se pregăteşte să înceapă exploatarea din Apuseni, Roşia Montană Gold Corporation SA, este deţinută în proporţie de 80,46 % de societatea Gabriel Resources Limited, care are la rândul ei un acţionariat complex.

Într-un comunicat de presă al companiei, datând din 11 noiembrie 2009, s-a anunţat cu mare satisfacţie ultima tranzacţie importantă care aducea în rândul acţionarilor societatea BSG Capital Markets PCC Limited (parte din Beny Steinmetz Group).

În acest fel, structura acţionariatului devenea după cum urmează: Electrum Strategic Holdings LLC, 18%, Paulson& Co. Inc. 18%, Newmont Mining Corporation 15% şi ultimul venit, Grupul Steinmetz, 9%, dar cu posibilitatea de a ajunge la 16%, celorlalţi acţionari revenindu-le în această situaţie 17%, 17% şi 14%.

Exact din momentul acelei tranzacţii, acţiunile Gabriel Resources încep să valoreze mai mult pe bursa din Toronto. De la sfârşitul lui octombrie 2009 şi până la începului lui ianuarie 2010, preţul unei acţiuni a crescut de două ori şi jumătate. Iar astăzi valorează de peste 3 ori mai mult.

Noul acţionar, cu experienţă în minerit, aducea proiectului mai multă credibilitate, dar implicarea sa era legată la rîndul ei de politica de la Bucureşti.

În timpul campaniei electorale, preşedintele Traian Băsescu, cotat cu prima şansă înaintea primului tur de scrutin, dădea de înţeles la sediul GDS, dar în faţa unor martori avizaţi, că susţine proiectul Roşia Montana.

Iar după ce noul ministrul al economiei Adrian Videanu anunţa că doreşte să includă în programul de guvernare „demararea cât mai rapidă a proiectului Roşia Montană”, preţul acţiunii atingea un maxim care nu va fi depăşit decât la jumătatea anului 2010.

Reacţia pieţei a fost atât de sensibilă, încât între cele două tururi de scrutin, când şansele păreau să se fi schimbat în favoarea candidatului opoziţiei, cotaţia a cunoscut o cădere bruscă, ca să-şi revină după confirmarea victoriei lui Traian Băsescu.

Într-un asemenea context, când mari fonduri speculative americane pun în joc sume uriaşe, a vorbi de la nivelul Parlamentului despre restructurarea acţionariatului pare o lovitură spectaculoasă.

În realitate, deputatul liberal nu are posibilitatea de a pune lucrurile în mişcare. Cei care mai vorbesc despre Roşia Montană, atât în politică cât şi în presă, sunt nişte disidenţi aproape ignoraţi.

Un politician ca Relu Fenechiu sau Renate Weber se bucură totuşi de imunitate parlamentară şi orice ar spune trece sub titlul opiniei politice, dar un ziarist riscă să fie exclus din toate redacţiile, iar articolele sale să fie radiate inclusiv de pe serverele care le-au găzduit din „imprudenţă”.

Recent, Alina Mungiu rupea la rândul ei tăcerea, dezvăluind manevrele prin care presa românească cu o audienţă semnificativă a fost constrânsă să se afilieze proiectului.

Iar un membru al Comisiei Naţionale de Arheologie, fără de avizele căreia exploatarea nu poate începe, a mărturisit confidenţial că, graţie donaţiilor de la RMGC, a avut parte în sfârşit de ceea ce îşi doreşte orice arheolog, sugerând prin urmare că nu merită să se opună.

În disperare de cauză, opozanţii proiectului au preluat zvonul că la Roşia Montană ar exista pe lângă aur şi argint cantităţi semnificative de metale cu utilizări în industria militară şi aerospaţială şi care ar fi fost inserate în clauzele secrete ale contractului.

„Iar în acest caz, a continuat deputatul de Iaşi, Relu Fenechiu, este normal ca principalul beneficiar al acestor materiale să fie statul român, românii şi nu alţii“. Eurodeputata liberală Renate Weber sugerase la rîndul ei că adevărata miză ar fi aceste materiale rarisime şi a cerut insistent desecretizarea contractului.

Dar obiectivul acesta şi amendarea legii minelor par chiar mai greu de realizat decât suspendarea preşedintelui, deoarece partizanii tăcuţi ai exploatării se găsesc în toate partidele.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu