Cântec de sirenă petroliferă

Un fenomen prin care este posibil să treacă şi România.

Pe fondul revoltelor din Egipt şi al frământărilor încă în desfăşurare în Siria şi Bahrein, temerile legate de apariţia unor regimuri islamist-fundamentaliste în Orientul Mijlociu au devenit din ce în ce mai frecvente. Frăţia Musulmană la Cairo sau protestele finanţate de al-Qaeda la Damasc sunt mai de temut pentru guvernele occidentale decât regimurile dictatorilor oarecum „luminaţi”, sprijiniţi tacit până de curând.

Iranul de exemplu, acolo unde preşedintele Ahmadinejad a intrat de curând în controverse serioase cu liderul religios suprem, ayatollahul Khamenei, ar putea redeveni un partener de dialog digerabil pentru europeni. Dacă nu în domeniul politic, cel puţin în cel economic. Diplomaţia de la Teheran a început să tatoneze terenul în ţări avanpost ale Uniunii Europene, cum este România, acolo unde gazul şi petrolul iranian sunt prezentate drept o contrapondere la dependenţa energetică în creştere faţă de Rusia. Ambasadorul Iranului la Bucureşti a afirmat într-un interviu pentru HotNews.ro că „anumiţi actori din sectorul privat din România agreează ideea” apariţiei unui proiect de conectare prin conducte a Iranului de zona balcanică, folosind România ca punct central. Proiectul ar fi sprijinit chiar de contractele semnate deja cu austriecii de la OMV sau cu o companie elveţiană. Acest interes al unor companii româneşti pentru proiectul iranian este confirmat şi din alte surse. În plus, în urmă cu o lună, în timpul unei întâlniri dintre parlamentarii iranieni şi reprezentanţi ai Camerei de Comerţ din România, s-a subliniat dorinţa de colaborare a Teheranului în domeniul gazelor şi al petrolului.

Schimbare de perspectivă

Dincolo de astfel de ofensive diplomatice, si media americană semnalează o uşoară schimbare a modului în care Iranul este privit in Statele Unite. Un articol publicat recent în The New Yorker dezvăluie că ultimul raport al spionajului american constată că nu există dovezi concludente că Iranul ar fi încercat să construiască arme nucleare începând cu 2003 încoace. Totuşi, atât americanii cât şi aliaţii lor europeni cei mai apropiaţi nu par deocamdată să cedeze în faţa chemărilor petroliferei sirene iraniene. Nu putem şti însă cum vor reacţiona acei europeni care colaborează deja foarte bine cu Rusia, un solid prieten al Teheranului.

Un rol important îi este menit şi Turciei, al cărui premier nou reales, Recep Erdogan, ţine uşa deschisă partenerilor iranieni. Demn de remarcat este apelul fostului secretar general al NATO, Javier Solana, care, într-un articol recent – publicat pe www.project-syndicate.org –, susţine deschis acceptarea Turciei în Uniunea Europeană„Turcia şi UE au nevoie una de cealaltă”, scrie Solana, „securitatea energetică a Europei depinzând de cooperarea cu Turcia în privinţa tranzitului de petrol şi gaze din Asia Centrală şi Orientul Mijlociu”. Vor face europenii uitate vechile scrupule de dragul gazelor iraniene? Rămâne de văzut, cum de văzut rămâne şi dacă scumpirea gazelor ruseşti livrate Europei, anunţată de şeful Gazprom, este o coincidenţă sau o armonizare a diplomaţiilor de la Moscova şi Teheran.

Autor: Vlad Mixich
Redactor: Medana Weident