Cât de actual mai este trecutul totalitar?

Deşi se subestimează frecvent longevitatea teribilă a răului dictatorial, e cât se poate de clar că povara totalitarismului continuă să atârne greu în Germania, chiar şi la aproape trei sferturi de veac de la prăbuşirea lui Hitler.

Cât de dificil de depăşit sunt consecinţele funeste ale unui regim totalitar până şi într-o ţară ca Republica Federală, care a investit enorm în asumarea propriului trecut şi în elucidarea crimelor naziste s-a vădit la 8 noiembrie.

În ziua în care Procuratura Generală de la Karlsruhe deschidea primul proces intentat după sfârşitul celui de-al Treilea Reich unei femei acuzate de zece crime şi de terorism neonazist, la Berlin a izbucnit în Bundestag o ceartă memorabilă. O ceartă ce-ar putea părea caducă, devreme ce, la 67 de ani de la prăbuşirea Germaniei lui Hitler conflictul din Bundestag a avut ca obiect abordarea moştenirii naziste în ministerele şi birourile autorităţilor federale.

Ce are a face actualitatea cu istoria s-au întrebat mulţi. Or, trecutul ar putea dobândi foarte curând o relevanţă ieşită din comun. De pildă, dacă în cursul audierilor intentate inculpatei Beate Zschäpe, membră a tripletei asasine din auto-desemnata „Subterana Naţional-socialistă”, reiese că tustrei ucigaşii neonazişti au beneficiat de o îngăduinţă excesivă din partea autorităţilor.

Au fost ele oarbe la pericolul neonazist? Şi dacă da, de ce? Au existat complicităţi între serviciile secrete şi poliţia germană, pe de o parte, şi teroriştii de extremă dreapta din fosta RDG pe de alta? Iată întrebările care s-au pus constant după descoperirea prezumtivilor autori ai celor zece crime neonaziste.

În ce priveşte continuitatea comunismului în ţările îngenuncheate cândva de sovietici, ea riscă să-i semene celei naziste din oficiile federale ale ambelor Germanii postbelice. În replică la o solicitare a Partidului Stângii, guvernul federal a redactat un raport de 85 de pagini referitor la trecutul brun al unor birouri, servicii şi ministere. Raportul a devenit punctul de plecare a unei dezbateri în Bundestag, în care s-au abordat tocmai erorile comise de serviciile secrete germane în combaterea terorismului neonazist.

Extrem de critică, în acest context e chestiunea greu explicabilei distrugeri multiple de dosare şi de informaţii potenţial relevante cu privire la activitatea, delictele şi crimele extremiştilor de dreapta de azi şi din trecut. Asemenea fenomene, care alimentează acum intens suspiciunile privind posibile complicităţi ale serviciilor secrete federale cu teroriştii neonazişti s-au produs în repetate rânduri în deceniile postbelice.

În colimator este, în context, îndeosebi serviciul secret extern, BND. Până şi în anii 90 în birourile acestui serviciu german de culegere de informaţii externe s-au distrus informaţii referitoare la criminalul în masă neonazist, Alois Brunner. SS-istul Brunner a fost mâna dreaptă a lui Adolf Eichmann, omul însărcinat să coordoneze exterminarea evreilor europeni, care a fost judecat şi condamnat la moarte la Ierusalim, acum 50 de ani. Brunner s-a salvat fugind iniţial în Argentina.

Or, serviciul de spionaj german BND l-a lăsat ani la rând să trăiască bine-mersi în Argentina, deşi ştia unde se află Brunner. BND l-a protejat şi pe criminalul de război Klaus Barbie. Gestapovistul asasin, supranumit „măcelarul din Lyon” a fost în cele din urmă arestat, judecat şi condamnat în Franţa. Anterior, Barbie, care se făcuse vinovat de uciderea a sute de evrei francezi, dispăruse în America Latină, devenind la mijlocul anilor 60 chiar agent al serviciilor de informaţii germane.

În dezbaterea din Bundestag unii deputaţi s-au arătat extrem de iritaţi între altele de faptul că dosarele cu privire la Eichmann, Barbie şi alţi criminali în masă nazişti continuă să fie cotate drept secrete şi să fie puse sub obroc. Vicepreşedintele Bundestagului, social-democratul Wolfgang Thierse le-a cerut colegilor săi din alianţa guvernamentală de centru-dreapta să accepte desecretizarea acestor arhive.

Şi ecologiştii au criticat alianţa cu aluzii la o carte a lui Raplh Giordano. Renumitul scriitor şi supravieţuitor al Holocaustului e autorul unei cărţi despre „ce-a de-a doua vină a germanilor”, în speţă despre refularea şi negarea crimelor naziste ale Germaniei.

În schimb, perpetuarea nazismului în rândul autorităţilor din fosta Germanie comunistă este un subiect pe care stânga a preferat să-l treacă sub tăcere în această dezbatere, a observat, la rândul său, deputatul creştin-democrat, Armin Schuster.

Dincolo de această ipocrizie, toate grupurile parlamentare germane au elogiat apetenţa tot mai accentuată a instituţiilor, serviciilor şi structurilor statului german de a dispune analizarea trecutului lor nazist. Valuri mari a făcut un studiu independent cu privire la implicarea diplomaţiei germane în crimele naziste, realizat începând din 2005 de o comisie de istorici, la cererea fostului ministru de externe, Joschka Fischer.

Succesul acestei întreprinderi a determinat şi alte instituţii, oficii şi servicii federale să treacă la studierea trecutului lor. Între ele se află chiar serviciul secret extern, BND, cel intern, de contraspionaj şi „Apărare a Constituţiei”, numit „Verfassungsschutz”, precum şi BKA, Oficiul Federal al Poliţiei Judiciare.

Guvernul federal a ţinut să sublinieze că susţine fără nici un fel de rezerve aceste investigaţii istorice, dar unele voci au exprimat dubii cu privire la independenţa istoricilor însărcinaţi să le efectueze.