Cât de important este stilul comunicării publice

Anunţul primului ministru marchează un moment nou în politica românească, unul în care stilul comunicării începe să fie înţeles ca fiind o componentă esenţială a acţiunii guvernamentale. Un venerabil clasic afirma că ”stilul este omul însuşi”, ceea ce voia să spună că forma şi conţinutul unei opere nu pot fi disociate sau că, oricât de bogată ar fi informaţia conţinută şi oricât de importante ar fi descoperirile aduse la cunoştinţa publicului, ele nu vor rezista timpului dacă nu sunt expuse într-o manieră frumoasă şi nobilă.

Cuvintele contelui de Buffon par să fie de o vie actualitate în politica democratică. Oricât de utile şi de stringente ar fi măsurile de reformă, dacă sunt exprimate urât, în forme egoiste şi lipsite de sensibilitate, ele nu vor fi înţelese şi acceptate. Sau altfel spus, stilul comunicării publice este politica înseşi.

Este un semn bun că primul ministru, Victor Ponta, pare dispus să trateze stilul comunicării publice cu toată seriozitatea. El a anunţat că îl demite pe vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, Petru Lificiu, din cauza comentariilor sale lipsite de sensibilitate:

”Mă deranjează − a explicat premierul − declaraţiile unor foşti sau actuali oficiali referitoare la scumpirea preţului la electricitate. Îl voi elibera din funcţie pe vicepreşedintele ANRE. E un gen de aroganţă pentru care unii, care au ocupat funcţii, au fost urâţi de oameni. Este o perioada dificilă, dar modul de raportare la oameni este important. Trebuie să explici de ce majorezi preţul la electricitate cu 5 la sută. Probabil că Lificiu nu are probleme cu majorarea de 5 la sută. Nu accept acest gen de aroganţă pentru care PDL a fost detestat .”

În ordine cronologică, Petru Lificiu nu este primul demnitar destituit din cauza unor declaraţii lipsite de tact. Primul a fost ministrul de externe Teodor Baconschi care a fost demis de premierul Emil Boc, din cauza consideraţiilor despre calitatea umană a demonstranţilor din Piaţa Universităţii. ”Regret, a spus primul ministru, derapajele şi stângăciile verbale ale unor colegi de-ai mei şi prezint scuze publice românilor pentru aceste afirmaţii”.

Dar mesajul nu a fost bine receptat, deoarece nu a reuşit să pară sincer. În realitate, nu atât ministrul de extrerne, cât guvernul în întregul său era considerat vinovat de o stilistică ”arogantă” şi ”cinică”.

În orice caz, s-a văzut încă de pe atunci că responsabilii politici din România au început să-şi dea seama, după o lungă perioadă de eşecuri, că modul de adresare publică este esenţial şi că poate fi uneori hotărâtor.

Întrebarea firească este dacă ”stilul” poate fi simulat, sau altfel spus, dacă poate fi construit integral de specialiştii în comunicare publică şi dacă nu e în cele din urmă o simplă înşelătorie. În definitiv, specialiştii în imagine au rolul de a crea o aparenţă, care indiferent de scopurile sale, nu este mai puţin o minciună. Militanţii PDL au declarat de altfel, după căderea propriului guvern, că principala lor greşeală (citeşte : singura şi adevărata greşeală) a fost aceea că nu au ştiut să explice ceea ce au făcut.

Se ştie însă că specialiştii înşişi, oricât ar fi de cinci, rămân foarte rezervaţi: Nu orice mesaj poate fi comunicat, nu orice persoană poate părea agreabilă, nu orice vanitos poate fi prezentat ca o fiinţă modestă, şamd. Sau cu alte cuvinte ”stilul” nu poate fi trucat întru totul, căci mai devreme sau mai târziu se dezvăluie a fi omul însuşi.

Dar de aici mai reiese faptul, în general ignorat de economişti şi de alţi tehnicieni ai reformelor, că politica nu constă doar în echilibrarea bugetului şi reducerea inflaţiei, fiind de fapt un mod autentic de raportare la ceilalţi, o atitudine, un ”stil”.