Cât de liber poate fi un preşedinte?

Este important ce sensuri acordă libertăţii candidaţii la prezidenţiale. Nu există, la acest nivel, nimic mai important decât relaţia dintre propria persoană şi exigenţele impersonale ale funcţiei publice. Felul în care gândeşte un candidat este revelator pentru ce ar putea face mai tîrziu şi pentru felul în care înţelege să acţioneze în cea mai înaltă funcţie în stat.

Elena Udrea, de pildă, nu are şanse să treacă de primul tur, dar, dacă a ajuns până aici, ceea ce spune ar trebui să ne preocupe pe toţi, căci exprimă ceva din spiritul public şi din capacitatea politică a societăţii româneşti. ”Nu-mi este teamă de nimic şi am dovedit timp de 10 ani că nu stau în genunchi în faţa nimănui. (...) Primii doi candidaţi la Preşedinţia României sunt candidaţi marionete. Eu sunt un om liber. (...) Nu am fost ofiţer acoperit, nu am butoane pe care să le apese altcineva şi dacă voi fi aleasă voi fi un preşedinte liber, cu respect pentru instituţii.” (Agerpres)

La prima vedere, totul e admirabil, dar să nu ne lăsăm înşelaţi. Nu libertatea personală e subiectul principal al unei campanii prezidenţiale. Iar eşecul denunţului care l-a avut ca ţintă pe Victor Ponta arată că oamenii au intuit prea bine că nu despre libertate este vorba în primul rând, ci despre capacitatea de a te supune unui interes mai înalt. Nu despre mândria spiritului independent, ci despre modestia celui care înţelege sensul propriei dependenţe.

Am văzut cât de grav a eşuat Traian Băsescu tocmai pentru că a pus libertatea sa subiectivă mult deasupra exigenţelor impersonale ale funcţiei. Ca să luăm un exemplu mai puţin controversat, atunci când a rostit public cuvinte insultătoare la adresa Regelui Mihai, el avea de ales între a da expresie gândirii proprii şi a accepta reverenţa impusă de context. Or, Traian Băsescu a rupt lanţurile convenienţelor şi s-a eliberat aşa-zicând, dând expresie puţinului pe care îl putea concepe. Exemplul acesta este foarte bun, deoarece ne arată că libertatea nu înseamnă mare lucru dacă nu ştii ce să faci cu ea. Eşti liber şi mândru, nesupus şi provocator, dar dacă propunerile tale sunt meschine, totul sfârşeşte în neant. Libertatea şi spiritul de independenţă personală l-au îndemnat pe preşedinte să ofenseze Familia Regală şi să întreţină, în schimb, relaţii apropiate cu Paul Lambrino. Alegerea aceasta exprimă simbolic extrem de bine altitudinea gândirii sale şi potenţialul propriei libertăţi.

Lărgind puţin orizontul discuţiei, am putea observa că singura distincţie între stânga şi dreapta, care mai poate funcţiona astăzi, este aceea dintre cei care se aşează sub semnul emancipării şi ceilalţi care invocă valoarea tradiţiei şi limitele libertăţii. Primii sunt capabili să conteste orice în numele libertăţii, ceilalţi acceptă libertatea numai cu garanţia culturii şi a tradiţiei. În această tipologie, Traian Băsescu apare ca fiind mai curând un om de stânga trecut sub deghizament la dreapta. Ceea ce ar putea explica şi modul excesiv şi brutal (eliberator) cu care a pus în practică anumite politici de dreapta.

Aşa cum am văut de prea multe ori, libertatea unui om puternic nu înseamnă nimic sau poate însemna ceva de-a dreptul negativ. Faptul că Elena Udrea se mândreşte cu spiritul ei nesupus ar putea să ne neliniştească, dacă nu ne convinge în prealabil că ştie ce să facă cu propria ei libertate. Toată discuţia aceasta despre non-dependenţă şi şantajabilitate este, până la urmă, un nonsens. Monica Macovei susţine la rândul ei că este singurul candidat neşantajabil ca şi cum funcţia prezidenţială ar evolua în planul unei combinatorici triviale.

Înainte de a ne spune cât de liberi sunt ei şi de nesupuşi, candidaţii la funcţia prezidenţială ar trebui să ne arate ce respectă mai întîi, ce consideră ei a fi mai presus de toate şi care sunt dependenţele lor definitorii.