Cât de periculos este Partidul Stângii?

După ce s-a aflat că serviciile secrete interne (numite Serviciul de Protecţie a Constituţiei) se ocupă cu regularitate de activitatea mai multor deputaţi ai Partidului „Stânga” de cât s-a crezut, s-a iscat un amplu scandal care n-a ocolit nici guvernul federal.

Ministrul federal al justiţiei, Sabine Leutheuser-Schnarrenberger, o reprezentantă a aripii stângi a partidului ei liberal, n-a stat mult pe gânduri.

Ea a calificat activităţile de observare, de către serviciile de informaţii, a deputaţilor formaţiunii apărute din rămăşiţele fostului partid comunist estgerman şi o grupare disidentă, extremistă, desprinsă din partidul social-democrat german, drept „insuportabile”.

De cu totul altă părere a fost în schimb ministrul german de interne, Friedrich. Care i-a amintit colegei sale de cabinet că, dacă serviciilor secrete li s-ar interzice să-i plaseze sub observaţie pe deputaţii extremişti de stânga, ar trebui să înceteze de asemenea să-i supravegheze pe cei neonazişti.

Or, tocmai acesta este marele reproş cu care serviciile secrete germane au de luptat de la o vreme încoace.

La capătul unui eşec fără precedent în îndelungata lor istorie, aceste servicii, create spre a apăra democraţia, s-au dovedit pur şi simplu incapabile să pună capăt unei serii de asasinate neonaziste comise timp de nu mai puţin de un deceniu de aşa-zisa "Subterană naţional-socialistă".

Serviciile secrete au fost acuzate, în consecinţă, că au prejudecăţi de dreapta, că nu văd decât pericolul neocomunist, fiind oarbe la ameninţările naziste.

S-a sugerat chiar, în context, că extrema dreaptă ar fi infiltrat aceste organisme însărcinate să culeagă şi să interpreteze informaţii secrete.

Inutil de subliniat cât de serioase sunt aceste acuzaţii. Dacă s-ar constata că lucrurile stau aşa, Germania s-ar confrunta cu o criză de stat.

În urma informaţiilor furnizate de săptămânalul Der Spiegel cu privire la amploarea neaşteptată a acestor operaţiuni îndreptate împotriva neocomuniştilor, s-au dat publicităţii şi unele detalii interesante.

Neavizaţii au aflat între altele că, în termeni tehnici, „observările”, mai degrabă analitice, la care sunt supuşi deputaţii, se deosebesc de activitatea operativă, de „supraveghere”, care include bunăoară interceptări de convorbiri telefonice.

Dar au toate acestea vreo noimă?

În context, se pune problema justificării operaţiunilor secrete menite să-i ţină sub observaţie pe deputaţii partidului „Stânga”, respectiv ai „platformei comuniste” din această formaţiune. Cât de periculoşi sunt, cu adevărat, post şi neocomuniştii?

Conţinutul celor 15 pagini ale ultimului raport al serviciului secret intern relevă, la capitolul extremism de stânga, că acest partid numit „Stânga” coagulează forţe care militează pentru schimbarea din temelii a "ordinii sociale şi de stat”.

Şefii actuali ai partidului, Klaus Ernst şi Gesine Lötzsch. au calificat de altfel noul program al formaţiunii lor drept o "declaraţie de luptă împotriva raporturilor dominante şi a domnitorilor".

Altfel spus, formaţiunea cu pricina este o grupare virulent anticapitalistă, care are, în plus, mari probleme cu pluralismul şi democraţia de tip occidental, după cum reiese nu doar din programul partidului, ci şi din repetatele declaraţii ale responsabililor ei.

Unii dintre ei susţin un curs antiamerican atât de vehement încât nu se dau în lături să facă afirmaţii de sprijin în favoarea unor sângeroase dictaturi şi regimuri totalitare precum cele din Siria, Cuba şi Iran şi cer totodată boicotarea Israelului, singura democraţie din Orientul Mijlociu.

Cu toate acestea, doar şapte agenţi secreţi se ocupă de o parte din deputaţii „Stângii”, în timp ce la examinarea frământărilor interne şi tribulaţiilor partidului neonazist, NPD, lucrează un grup de zece analişti.

Observarea celor dintâi îi costă pe contribuabilii germani 400.000 de euro anual, în vreme ce extrema dreaptă implică investiţii ale serviciilor secrete de 600.000.

În ce priveşte eşecul serviciilor secrete la capitolul terorism neonazist, nu e clar câtuşi de puţin de ce ar fi oare dezirabil ca aceleaşi instituţii să-şi rateze menirea şi în domeniul protejării societăţii germane de riscul extremei stângi.

Autor: Petre M. Iancu/Marcel Fürstenau
Redactor: Rodica Binder