Cât va dura armistiţiul?

La Bucureşti, în culisele încă insuficient dezvăluite, s-a realizat un consens politic surprinzător, dar cât se poate de benefic. Preşedintele Traian Băsescu şi colaboratorii săi mereu disponibili, din partea UNPR, au hotărât să nu pună obstacole unei guvernări USL până la toamnă. PDL a fost sfătuit de asemenea să nu creeze agitaţie şi să nu facă o opoziţie dispropoţionată noului guvern Ponta, care dobândeşte astfel toate şansele să fie rapid învestit.

Decizia este lăudabilă, deoarece România devenise aproape de neguvernat. Guvernul Ungureanu a eşuat în toate proiectele iniţiate: privatizarea S.C. Cupru Min S. A., care făcea parte din acordul cu FMI, relansarea dezbaterii despre legea sănătăţii, problema CEDO şi a caselor naţionalizate, după cum a condus teribil de prost comunicarea pe tema gazelor de şist şi a companiei Chevron. Fostul premier a simulat transparenţa, publicând documentele doar parţial şi protejând tocmai informaţiile privitoare la aspectele cele mai controversate.

Dar guvernul Ungureanu eşuase grav chiar pe terenul propriilor ambiţii morale, deoarece a utilizat banii puşi deoparte pentru cutremure şi inundaţii ca să dea satisfacţie primarilor PDL şi UDMR în prag de alegeri. Aşadar, nici ţinuta morală promisă şi nici eficacitate pragmatică. Era clar că lucrurile merg prost, nu doar pentru România în ansamblu, dar şi pentru echipa de la putere, care nu mai putea spera ca în acest ritm să mai recupereze ceva din punct de vedere electoral.

Preşedintele Traian Băsescu a avut, de astă dată, înţelepciunea să nu mai provoace o nouă criză politică şi le-a cerut prietenilor săi convocaţi de urgenţă la Neptun, împreună cu primul ministru destituit, să accepte situaţia cu calm şi să înceapă de pe acum reconstrucţia partidului.

Rolul pe care îl joacă UNPR în acest nou scenariu este semnificativ. Se vede şi mai limpede că mica grupare a generalului Oprea este forţa de rezervă a preşedintelui, pe care acesta o utilizează atunci când are nevoie să completeze o majoritate parlamentară. „Nu e normal ca acest guvern să primească un vot de încredere acum, la început?”, a întrebat preşedintele UNPR, Gabriel Oprea? ”Este normal, pentru stabilitatea ţării”, a răspuns tot el, adăugând că ”stabilitatea României este înaintea oricăror grupări politice, partide, interese de grup sau de partid.”

Aşadar este limpede că guvernul Ponta va fi învestit cu colaborarea Preşedintelui.

Este însă o colaborare reciproc avantajoasă, pentru prima dată după atâţia ani de discordie distructivă. Radicalii ambelor părţi au început deja să denunţe compromisul: scepticii absoluţi din tabăra liberală (de exemplu Ludovic Orban) cer declanşarea urgentă a procedurii de suspendare a preşedintelui, iar ceilalţi denunţă pe un ton catastrofic restauraţia care va să vină, trăgând ascuţite semnale de alarmă. Istoria ne-a dovedit însă de fiecare dată că o politică benefică nu se poate realiza decât prin cooperare şi compromisuri rezonabile.

Întrebarea nu este dacă armistiţiul acesta este dezirabil, ci dacă el va dura. Şi nici nu ar fi nevoie decât de şase luni de calm şi luciditate politică.