1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cîinii vagabonzi din Bucureşti, urşii bruni din Carpaţi şi problemele lumii

Rodica Binder17 august 2004
https://p.dw.com/p/B18A
Imagine: AP

Cancelarul Schröder rămîne tare pe poziţie, germanii continuă să demonstreze împotriva reformelor, trupele americane se retrag din Germania - acestea ar fi principalele teme ale comentariilor publicate în marile ziare germane şi străine la care se adaugă, în ziarul de mare tiraj BILD, care apare la Hamburg, publicarea pe prima pagină (cu multe imagini şi text puţin) a unor aşa-zise dezvăluiri legate de identitatea fetiţei pe care cancelarul Schröder şi soţia sa Doris au înfiat-o: micuţa Victoria, dintr-un cămin de copii de la Sankt Petersburg. Pînă nu demult strict secretă, adopţia a ieşit la iveală abia cu prilejul vacanţei familiei cancelarului şi desigur graţie vigilenţei ziariştilor de la BILD iar motivul înfierii unei fetiţe tocmai din Sankt Petersburg de către Schröder este pus, tot de tabloidul german, pe seama amiciţiei foarte strînse a cancelarului cu Vladimir Putin, preşedintele Rusiei fiind el însuşi originar din vechea capitală ţaristă. De notat ar mai fi, în ordinea de idei a gesturilor filantropice, publicarea de astă dată în foarte seriosul NEUE ZÜRCHER ZEITUNG a unui reportaj despre înfiinţarea, din iniţiativă particulară dar prin cooperare româno – helvetă, a unui spital de copii la Sighet.

Să revenim însă la temele majore ale actualităţii .

Atît retragerea trupelor americane din Germania cât şi reformarea Bundeswehrului după terminarea războiului rece sunt procese lipsite de alternativă, se deduce din lectura comentariului apărut în HANNOVERSCHE ALLGEMEINE ZEITUNG la o zi după ce preşedintele american George Bush junior şi-a făcut publică intenţia. Deşi previzibilă, vestea a făcut să curgă multă cerneală dar şi venin. Nu-i de mirare - scrie azi LANDESZEITUNG - că Germania care s-a opus războiului din Irak se numără acum printre perdanţii operaţiunii de transferare a militarilor americani .

Si aceasta fiindcă plecarea zecilor de mii de GI din Germania se va solda şi cu pierderea a mii de locuri de muncă. Cu toate acestea, ar fi nepotrivit ca retragerea militarilor americani să fie interpretată ca o măsură punitivă atrage atenţia BADISCHE ZEITUNG, aceasta fiindcă umbrela de protecţie americană va rămîne oricum deschisă şi deasupra Germaniei - opinează BRAUNSCHWEIGER ZEITUNG. Motivele pentru care Bush anunţă abia acum măsura revendicată de congresmenii americani conservatori deja în urmă cu un an sunt de natură electorală consideră OSTSEE ZEITUNG .Dar nu numai fiindcă - scrie SCHWÄBISCHE ZEITUNG, în campania împotriva terorismului internaţional, chiar o superputere cum este America nu se mai poate prevala în exclusivitate de prerogativele manageriale apte să administreze crizele în întreaga lume. In continuare acelaşi ziar atrage atenţia asupra faptului că Europa va trebui de-acum înainte să se îngrijească mai îndeaproape şi intens de propria-i securitate deşi din raţiuni financiare, cel puţin tehnologic, europenii membri ai Alianţei NATO vor rămîne pe mai departe dependenţi de Statele Unite. Că aşa stau lucrurile o dovedeşte păstrarea unor piloni forte ai prezenţei militare americane în Germania - cum ar fi baza militară aeriană de la Ramstein scrie FRÄNKISCER TAG. Despărţirea de americani ne va cădea greu notează STUTTGARTER ZEITUNG reamintindu-le cititorilor săi că americanii au fost eliberatorii Germaniei.

Presa comentează copios azi aceeaşi temă, interperetînd retragerea militarilor americani fie ca o măsură punitivă - cum scrie cotidianul DE MORGEN , pentru nesupunerea vechii Europe la ordinele lui Rumsfeld, sau conservatorul LE FIGARO din care citez: Dislocarea unor batalioane americane din Germania în România şi Bulgaria este o bună modalitate de a-l pedepsi pe Schröder. Dimpotrivă FINANCIAL TIMES scrie că rareori s-a întîmplat ca o putere străină să fie prezentă atît de indelungat şi de masiv într-o ţară cum este cazul Germaniei şi raroeri s-a întîmplat cum se întîmplă acum ca populaţia să regrete această retragere. Americanii şi-au îndeplinit misiunea istorică iar pericolul sovietic a dispărut.Kremlinul priveşte deocamdată cu calm apropierea trupelor americane de frontierele fostului imperiu sovietic scrie ziarul KOMMERSANT de la Moscova.

Cu tot mai puţin calm primeşte însă actuala coaliţie socialist ecologistpă de la Berlin, afronturile străzii căci in Germania continuă demonstraţia împotriva pachetuluid e reforme Hartz IV, funciarmente destinat însă aşa cum noterază SUDDEUTSCHE ZEITUNG să limiteze costurile asigurărilor sociale şi să sporească atractivitatea locurilor de muncă. Dar cum demonstraţiile au loc mai degrabă în estul decît în vestul Germaniei federale ele relevă şi prăpastia tot mai adîncă ce separă pe locuitori celor două foste Ggermanii opinează NEUE OSSNABRÜCKER ZEITUNG.

În incheiere dar nu neapărat cu titlul de anecdotă - consemnăm atenţia pe care două publicaţii germane cum nu se poate mai diferite, o acordă unor specii ale faunei din România cîinii vagabonzi din Bucureşti, despre care scrie tabloidul BILD deja citat şi urşii carapatini - al căror număr este în razantă descreştere şi datorită campaniilor cinegetice organizate în ţară dar care contravin normelor Uniunii Europene, cum aflăm din ediţia de luni a revistei DER SPIEGEL. Cîinilor vagabonzi pe care hingherii îi ucid fără milă le vin în ajutor asociaţiile germane de protecţie a animalelor iar urşilor bruni care iau calea Germaniei în ipostaza de trofee de vînătoare le va cruţa viaţa poate, iniţiativa preşedintelui organizaţiei româneşti de protecţie a naturii AVES, de a trimite petiţii la Bruxelles. Dar cum autorităţile europene se mişcă încet - şi cum premierul Năstase este preşedintele de onoare al asociaţiei vînătorilor din România, ne temem că nu doar urşii ci şi lupii şi rîşii vor cădea pradă pasiunilor cinegetice ale elor cu dare de mînă şi cu suflet de piatră.