Cînd literatura schimbă faţa lumii

Iată doar un prim exemplu. Cine a citit volumul „Regele se înclină şi ucide”, privind un neaoş dovleac cu vrejuri şi frunze invadatoare, va asocia inevitabil imaginea plantei descrisă de autoare, cu sensul metaforic al dictaturii, pe care tot ea i l-a dat…

Transmutaţia obiectelor în simboluri se produce subtil, subversiv, dar într-un crescendo discret care în finalul textului modifică totuşi radical percepţia lumii. Cine şi-ar fi putut imagina, de pildă, că o batistă, o simplă batistă, modestul petec de pînză, se poate metamorfoza, că traversînd episoade din viaţa autoarei, a familiei ei, a unor prieteni, se preface în cele din urmă într-un simbol, mărturie a însingurării, a tragicului furt al demnităţii, comis de dictaturile veacului trecut?

Este ceea ce s-a întîmplat în discursul rostit de Herta Müller la Stockholm, în ajunul luării în primire a Premiului Nobel pentru Literatură. Este dovada cea mai recentă a harului pe care autoarea îl are de a ne face să vedem altfel lumea, în lumina cea dreaptă, tandră şi necruţătoare în acelaşi timp.

Este acelaşi har care a făcut din romanul „Atemschaukel”, o carte care le-a tăiat cititorilor răsuflarea, o carte cum nu s-a mai scris pînă acum despre Gulagul comunist.

Dar, mai există, pe lîngă textele deja publicate ale Hertei Müller şi alte dovezi ale magicei sale puteri de a recrea lumea prin cuvinte: dublul disc compact intitulat „Noaptea este de cerneală”, apărut la finele verii, în care autoarea îşi deapănă amintirile copilăriei petrecute în satul ei natal din Banat, impactul cu oraşul, anii de liceu, fără a trece sub tăcere nici traumele lăsate de mediul rural şi familial închis, nici rănile adînci, nevindecabile, provocate de anchetele, de şicanele, prigoana şi persecuţiile la care a fost supusă de securitate, în anii petrecuţi în România comunistă.

Dincolo de toate acestea, povestea copilăriei şi adolescenţei este şi monografia subiectivă, lirică pe alocuri, emoţionantă prin vibraţia poetică a discursului oral, a unei lumi definitiv dispărute dar, concomitent, este şi o poartă spre universul imaginar al Hertei Müller.

De cînd vestea acordării Premiului Nobel pentru Literatură scriitoarei germane, originară din România, a făcut înconjurul lumii, mass media occidentală nu a contenit să se oprească asupra unor fapte, întîmplări, episoade ale istoriei, despre care aici, în apus, fie că nu se ştia prea mult, fie că nu voia să se afle totul. Aceasta deşi, dintru început, Herta Müller, ca şi alţi scriitori germani originari din România, emigraţi în apus, au povestit şi scris deja multe…

Deportarea etnicilor germani din România în fosta Uniune Sovietică, în lagărele de muncă, imediat după cel de-al doilea război mondial, înainte de a fi devenit subiectul romanului „Atemschaukel”, de a fi şi povestea anilor petrecuţi de regretatul poet Oskar Pastior în lagărul din Donbas, a fost un capitol din istoria familiei: mama scriitoarei făcuse ea însăşi parte dintre cei deportaţi.

Iar cînd, după întoarcerea ei în sat, după brutala desproprietărire, i s-a născut o fetiţă, i-a dat numele de Herta, cum o chemase pe cea mai bună prietenă a ei, moartă în lagăr.

Romanele, eseurile, povestirile, pînă şi poemele colaj, incluse în cele peste 20 de volume publicate în Germania, dintre care încă prea puţine sunt, din păcate, traduse în română, poartă în faldurile de suprafaţă şi în cutele de adîncime, elemente autobiografice, încorporate în fluxul istoriei amare a răsăritului european.

Ca şi numărul cărţilor şi cel al premiilor literare, circa 30 pînă acum, la care se adaugă, iată, distincţia supremă, Nobelul pentru Literatură, sunt reperele cantitative ale unei rarissime performanţe în zilele noastre, de a avea forţa necesară spre a nu se trăda pe sine, de a păstra, în pofida tuturor vicisitudinilor, opreliştilor, persecuţiilor, în ciuda trecătoarelor mode şi succese, un inalterabil ethos moral şi estetic. În scrierile ca şi în firea Hertei Müller, verticalitatea, binele, frumosul, intransigenta negare a răului, refuzul categoric al duplicităţii, puterea de a reface lumea din cuvinte, sunt valori intrinseci, nesupuse vreunui imperativ exterior, programatic.

Cînd a aflat că i se va decerna Nobelul pentru Literatură, Herta Müller a şi declarat că va rămîne ceea ce este. Îi dorim să poată reuşi.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Robert Schwartz