Cînd măştile cad

Modificările survenite la conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc iscă dezbateri încinse şi polarizează spiritele şi dincolo de frontierele ţării, fără a duce în acest răstimp mai departe deconspirarea vinovaţilor. În răstimp, în Germania continuă să cadă măştile de pe chipul delatorilor, ai foştilor colaboratori ai Securităţii lui Ceauşescu.

Numai că în vreme ce asupra tratamentului aplicat foştilor colaboratori ai temutei Stasi există un consens public, altfel stau lucrurile în cazul celor care au sucombat presiunilor Securităţii. Unii dintre ei au emigrat din România în Republica Federală, au devenit cetăţeni germani şi au obţinut chiar funcţii publice sau statutul de funcţionari de stat. În privinţa lor se instalase pînă nu demult o ciudată stare de confuzie.

Mijloace de a o risipi există. Dar mai trebuie să existe şi o imperioasă sete publică de adevăr precum şi asumarea, cel puţin morală, de către făptaşi, a culpei lor.

Un prim pas, o breşă în tăcerea în care s-au învăluit vinovaţii şi în relativa indiferenţă a opiniei publice occidentale faţă de ceea ce s-a întîmplat în anii regimurilor comuniste din Europa de răsărit, a efectuat-o în vara anului trecut amplul eseu publicat de Herta Müller în revista DIE ZEITscris după ce şi-a consultat dosarul pe care i-l întocmise Securitatea. Articolul a apărut în traducere şi în presa din România.

Între altele, scriitoarei care avea să devină în toamnă laureata premiului Nobel pentru literatură, i-a fost dat să afle metodele stupefiante şi perfide la care a recurs Securitatea pentru a o denigra şi după emigrarea ei în Germania. In plus, ea avut supriza să descopere şi tenacitatea cu care unii dintre foştii delatori şi-au continuat abjecta îndeletnicire şi după ce au ajuns în lumea liberă.

Săptămînalul DIE ZEIT revine în ediţia electronică din 2 martie asupra subiectului (abordat de altfel şi în portalul electronic al postului public de televiziune SWR pornind, de astă dată, de la cazul lui Peter Grosz).

Profesorului de liceu, care după emigrarea sa în Germania şi-a continuat preocupările literar-artisice, i-a fost încredinţată şi conducerea festivalului de la Oppenheim, de lîngă Mainz. Autorităţile nu ştiau ori poate nu au avut interes să ştie că sub numele conspirativ „Gruia”, Peter Grosz i-a spionat în anii 70-80 ai secolului trecut pe cîţiva din scriitorii germani, membri sau simpatizanţi ai Grupului de Acţiune Banat, în special pe William Totok. Grosz a făcut mai mult rău decît Werner Söllner, fostul director al Forumului Literar din Frankfurt pe Main – dă de înţeles scriitorul Richard Wagner, citat în cuprinsul articolului.

La insistenţele unor prieteni, Söllner a acceptat să se deconspire în decembrie trecut, după care şi-a pierdut funcţia de conducere. Richard Wagner menţionează că nu este vorba de interdicţiile de exercitare a profesiei ci de elucidarea trecutului.

Or, în timp ce est-germanii nu au putut deveni, după reunificare, funcţionari publici, fără a fi chestionaţi în privinţa unei colaborări cu Stasi, informatorii Securităţii au fost cruţaţi de aceste proceduri, trecîndu-şi sub tăcere „păcatele”. Mai grav încă, odată deconspiraţi, în baza documentelor de arhivă existente, a dovezilor incontestabile, ei tac sau îşi neagă faptele iar atunci cînd sunt abordaţi, doresc, culmea, să fie compătimiţi, rezultă din spusele Hertei Müller.

În loc de a-şi face mea culpa, de a recunoaşte cît rău le-a pricinuit foştilor săi prieteni, de a se retrage de bunăvoie din funcţia de conducere a Festivalului de la Oppenheim, Peter Grosz aşteaptă să fie demis. Grosz s-a arătat profund vexat, indignat chiar de consecinţele deconspirării lui, comparînd darea la iveală a adevărului cu sinistrele procese staliniste.

În final, autorul articolului, publicat în DIE ZEIT, discerne între modul în care opinia publică din Germania abordează întreaga problematică şi între atitudinea morală a victimelor delaţiunii. A celor care nu au cedat sistemului represiv, cu riscul de a se expune violenţelor şi umilinţelor. Autorul insistă asupra sentimentelor trăite de cei care şi-au văzut trădată încrederea de aceia pe care i-au crezut apropiaţi. Dar, cum afirma scriitorul Richard Wagner, nu este vorba de a li se interzice foştilor colaboratori ai Securităţii exercitarea propriei profesii, ci de a scoate la lumină adevărul. Şi, am putea adăuga la rîndul nostru, este vorba de demna asumare a culpei şi a consecinţelor acesteia.

Autor: Rodica Binder

Redactor Petre M. Iancu